Sfârșitul indexării gazelor cu prețul petrolului nu înseamnă neapărat ieftinirea acestora

KogasEpoca stabilirii prețului gazelor naturale în funcție de prețul petrolului pare a fi ajuns la final. Însă aceasta nu este neapărat o veste bună pentru consumatori, susține Financial Times, evoluțiile prețului la gazul natural lichefiat (LNG) arătând o tendință de convergență a celor două prețuri pe termen lung, cel puțin pe continentul european.

Timp de mai multe decenii, marile companii consumatoare și distribuitoare de gaz s-au plâns de formula după care se calcula prețul acestuia, legată de prețul internațional al țițeiului.

Statoil, cel de-al doilea mare furnizor de gaze pentru Europa, după Gazprom, a anunțat recent că aproape toate contractele semnate de companie în nordul continentului, în Germania, Marea Britanie, Olanda și Belgia se vor baza pe prețul de livrare la terminal, și nu pe prețul internațional al petrolului. Decizia norvegienilor îi va mulțumi pe membrii UE, care de mult pledează pentru această reformă, considerând că piața gazelor este un mai deschisă.

Statoil adaptează prețul în funcție de cerere

Timp de decenii companiile europene au avut tendința de a semna contracte de furnizare pe termen lung legate de prețul petrolului, în timp ce companiile americane au fost în măsură să cumpere gaz pentru livrare imediată pe o piață legată de prețul de livrare la terminal, mult mai tranzacționată, oferindu-le acestora și o mai mare flexibilitate.

Săptămâna trecută, Fatih Birol, economist-sef al Agenției Internaționale pentru Energie, a cerut companiilor europene să renunțe la indexarea cu prețul petrolului pentru a rămâne competitive.

Eldar Saetre, vicepreședintle executiv al Statoil susține că norvegienii “au vândut în mod proactiv de gaze în diferite moduri, ca răspuns la liberalizarea pieței și la ceea ce doresc clienții.”

Coș de prețuri la terminal

Noile contracte fac referire la un coș de prețuri, cel tranzacționat în ziua precedentă, cel din luna precedentă și cel estimat pentru anul viitor la în hub-uri din Marea Britanie șau Benelux.

Aproape 50 la suta din livrările Statoil în Europa ar urma să se bazeze pe această formulă de calcul până la finalul anului, față de doar o treime la începutul lui 2013.

Eni a apelat la o curte de arbitraj, denunțând contractul vechi pe care-l avea cu Statoil, deoarece cumpăra de la norvegieni gaze la un preț de 15-16 dolari pe milionul de unități termale britanice și îl vindea la o valoare de 10 dolari către clienții săi.

Analiștii citați de Financial Times susțin însă noua formulă nu va conduce neapărat la facturi mai mici la gaze pentru consumatorii casnici și pentru companiile europene. Read more of this post

Advertisements

Cum se formeaza pretul gazelor importate

A curs multa cerneala in exemplificarea pretului ridicat al gazelor importate de Romania. Ceea ce s-a abordat mai putin au fost cauzele. Exista mai multe moduri de formare a pretului gazelor importate, fiecare dintre acestea prezentand avantaje si dezavantaje in anumite momente.

1. Indexarea versus neidexarea pretului gazelor naturale cu pretul petrolului

Pretul gazelor a fost influent de descoperirea campului Groningen din Olanada si care nu a fost pus in exploatare decat odata cu incheierea contractelor pe termen lung si indexarii acestuia cu pretul petrolului pentru a garanta investitiile majore necesare si respectiv a indexarii tarifelor de transport cu diferite rate negociate (ale inflatiei, ale devalorizarii monedei etc). Astfel, in momentul de fata pretul de export al gazelor, in multe contracte depinde de pretul de substitutie al petrolului, de taxele de transport prin diferitele tari de tranzit si de costurile riscurilor de transport (dezechilibru), fara a avea o legatura cu costul de productie al gazelor naturale, costurile de transport ale acestora sau si mai important cu pretul de pe o piata in care exista competitia gaz-gaz.

In contractele pe termen lung, clientul este cel care isi asuma riscul cantitatii, in timp ce producatorul si- l asuma pe cel al pretului, pe care il poate influenta. Acest sistem stabilit in anul 1962, deoarece nu exista o piata gaz-gaz, a facut independent pretul fata de cerere si oferta. Deoarece o piata a gazelor naturale nu exista la aceea vreme, contractele pe termen lung, cu nivele de indexare reflecta pretul mondial al petrolului.

Se poate astfel observa ca pretul gazelor naturale importate in prezent nu reflecta nici costurile reale (de productie, transport) si nici pretul pietei. Gazele sunt aliniate la pretul petrolului, subiectiv, in functie de o serie de indici din cadrul unei formule, iar tarifele de tranzit sunt indexate de asemenea subiectiv in functie de alti indici. O situatie similara se intampla si pe piata romaneasca, unde, incepand cu anul 2004, gazele se vand sub forma de cos intern-import cu indexarea pretului si aprobarea acestuia de catre ANRE, subiectiv.

Daca analizam situatia la nivel mondial observam ca indexarea pretului gazelor naturale cu cel al petrolului este relativ restransa si ea este determinata in mare masura de aplicarea acestei metode in Europa, locul in care s-a si nascut aceasta metoda.

In opozitie in Europa gazele naturale se formeaza in ceea mai mare parte pe baza indexarii acestuia cu cel al petrolului.

Fig. 1. Modul de formare a pretului gazelor naturale in lume si Europa

Mare parte din gazul consumat in Europa se supune logicii contractelor pe termen lung (Gaz de France 2030, E.ON 2036, Eni 2035 si OMV 2026 in contractele cu GAZPROM). Exceptie fac gazele tranzactionate pe baza concurentei gaz-gaz in HUB- urile Bacton UK, Zeebrugge Belgia, TTF Olanda, Emden Germania, Baumgarten Austria, PSV Italia, acestea se gasesc la capetele unor gazoducte importante.

O schimbare a logici de indexare gaz – petrol ar putea efectiv sa plaseze in concurenta cele doua hidrocarburi si sa puna capat alinierii lor, facand astfel ca hub-urile sa joace un rol foarte important. Chiar daca UE doreste acest lucru, decizia asupra acestor schimbari va reveni producatorilor . Read more of this post

“Sberbank” promite “Gazprom”-ului o apocalipsa a gazelor peste 4 ani

“Sberbank” anunță SAD “Gazprom” despre pericolul iminent care urmează. În opinia economist-ului şef al “Sberbank”, Yudaeva Xenia şi colegii ei, “Gazprom” în anul 2016 poate să piardă o parte semnificativă a pieţei europene de gaze, în timp ce preţurile de export pentru produsele sale pot fi reduse de câteva ori. Ameninţare vine din partea mai multor state din SUA care explorează din ce în ce tot mai hotărâtor gazele de șist.

Ideea că “Gazprom” va pierde din contractele actuale de furnizare a gazelor  ca urmare a faptului că SUA vor inunda întreaga lumea cu gaz a apărut odată cu apariția noii tehnologii de extragere a gazelor de şist cu aproximativ 10 ani în urmă. Schema probabilei “răsturnări” a monopolului rus de la tronul său european urmează sa decurgă în felul următor:

  • SUA va creşte producţia de gaze și va începe să renunțe la importul de gaze naturale lichefiate (figura de mai jos prezintă evoluția și prognoza  privind aprovizionarea cu diferite tipuri de gaze naturale). Toate cantitățile de gaze care anterior erau importate în America urmează să fie redirecționate în Europa. Atunci când infrastructura va fi gata, America de asemenea va începe să exporte gaze naturale lichefiate, inclusiv în Europa.
  • Piaţa spot europeană este în creştere, consumatorii, privind diferenţa de preţuri în America şi la hotar cu Rusia, încep să ceară mai insistent de la “Gazprom” un nou sistem de contractare cu preţuri legate mai degrabă de piaţa spot și nu “fixe”, legate de prețul petrolului, cum este în prezent.
  • Probabil în Europa vor apărea producători de gaze de șist (cu excepţia Poloniei, care, probabil sa decis deja) fapt ce va contribui la oferta de gaze naturale pe piața europeană.
  • Respectiv “Gazprom” va fi forţat să accepte pierderea în volume de gaze naturale comercializate pe piața europeană sar și în preţ.

Răspunsul “Gazprom”-ului a fost întotdeauna că nu îi este frică de nimic, pentru că producția gazelor de şist nu este ecologică şi se aplică numai în zone nepopulate; costul acesteia este ridicat în comparaţie cu producția “tradiţională” de gaz, şi, prin urmare, ea va supraviețui ca o afacere până la prima scădere a preţurilor; debitul total al sondelor este în general scăzut iar în timp producția este în scădere, şi, prin urmare, toate proiectele de foraj implică forjări fără sfârşit. Din această cauză costul total al proiectelor poate fi chiar mai mare, iar acest fapt este ascuns de companiile miniere pentru a obţine împrumuturi.

Dar acum, există și unele răspunsuri la afirmațiile “Gazprom”-ului. Timp de 10 ani, proporţia gazelor de șist în producţia totala de gaze naturale a crescut de la zero la 29% în 2010.

America a renunțat la importurile de gaze și sa închis în sine ca o piaţă în creştere a gazelor de şist. Apărut o piaţă unică de gaz lichefiat în emisfera de Est.

În 2010, comerţul cu gaze naturale lichefiate au avut o pondere de 30% din piaţa mondială de gaze, volumul acesteia crescând cu 22,6%. Livrările de gaz prin conducte pierde teren în fața gazului lichefiat. În 2010 au crescut cu numai 5,4%, în principal datorită livrărilor crescute de gaz rusesc către Europa.

În timp ce în Europa, monopolul rusesc, cu diferite succese rezistă împotriva încercărilor clienților de a reduce prețul de procurare a gazelor, în America, preţurile continuă să scadă – în decurs de mai puțin de 4 ani acestea au înregistrat un declin de 80%. În luna aprilie 2012 prețul gazelor a fost la valoarea minimă din ultimii 10 ani – 70 dolari pe 1.000 m3. Read more of this post

%d bloggers like this: