Generozitatea modestă a Gazprom-ului în perioada electorală

Prelungirea termenului contractului de import a gazelor naturale din Federația Rusă cu încă un an la un preț mai mic cu aproximativ 11% față de prețul actual a venit cam surprinzător pentru opinia publică. În primul rând acordul a fost semnat destul de devreme comparativ cu anii precedenți când evenimentul avea loc pe la sfârșitul lunii decembrie. La fel de surprinzător a fost și faptul că semnarea acordului a avut loc la Chișinău și nu la Moscova cum se proceda anii precedenți. Reducerea prețului de import pentru 2015 cu 11% față de prețul actual a fost o altă noutate atribuită ca o reușită fără precedent a MEC care deja anticipează tarife mai mici pentru consumatorii finali.

Fără îndoială toate aceste lucruri își au rolul lor foarte important în context electoral și par a fi camuflate sub forma unei mâini de ajutor din partea Federației Ruse unor partide politice pentru acumularea de ceva capital politic. Lăsând la o parte toate subtilitățile politice, o atenție aparte o are prețul de import și tariful pentru consumatorii finali. În timp ce pe alocuri se fac elogii pe subiectul reducerea cu 11% a prețului de import, apare o întrebare destul de logică, dacă această reducere este suficientă și nu ar fi trebuit să fie chiar mai mare. Este cunoscut că prețul de import se formează în baza cotaţiilor produselor petroliere la bursele internaționale de referință și în mare măsură au aceeași tendință ca și prețul barilului de petrol de tip Brent. Dacă e să analizăm cum a evoluat costul barilului de petrol de tip Brent în perioada ianuarie – noiembrie 2014, observăm o descreștere cu aproximativ 25%. Tendința de descreștere a acestuia este constantă mai cu seamă în perioada iunie – noiembrie 2014 cu o medie zilnică de aproximativ 0.18%. Dacă e să ne referim la declarațiile vice-președintelui Gazprom Aleksandr Medvedev precum că „Preţurile au fost stabilite după condiţiile actuale ale pieţei produselor energetice”, atunci reducerea cu 11% a prețului de import pare destul de modestă considerând realitățile actuale de pe piețele internaționale.

Advertisements

Ruşii ne dau gaze mai ieftine, dar pentru consumatorii finali tariful ar putea creşte

Republica Moldova va cumpăra gaz rusesc, în 2014, la un preţ de 365 de dolari pentru o mie de metri cubi, cu 10 dolari mai puţin faţă de anul curent. Asta prevede contractul semnat miercuri, la Moscova, de către Moldovagaz şi gigantul rus Gazprom.

Reducerea preţului de achiziţie nu va duce la o ieftinire a tarifelor pentru gaze pentru consumatorii finali. Din contra. Preţul ar putea creşte cu până la 10% doar din cauza deprecierii semnificative a leului faţă de dolar. Decizia îi revine Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE). Vicepremeirul Valeriu Lazăr a declarat în cadrul şedinţei de Guvern potrivit acordului, Republica Moldova va asigura în anul 2014 tranzitarea pe teritoriul său a circa 19 miliarde de metri cubi de gaze naturale, spre statele din Balcani. Taxa de tranzit de trei dolari pentru o mie de metri cubi transportaţi la 100 de kilometri a rămas neschimbată. Potrivit acordului în anul 2014 Moldovagaz va putea importa circa 2,97 miliarde de metri cubi de gaze, dintre care 1,1 miliarde pentru Republica Moldova din dreapta Nistrului, iar 1,87 miliarde pentru regiunea separatistă. “Volumul mai mare pentru regiunea trasnistreană se explică prin aceea că acolo consumă Uzina metalurgică de la Râbniţa şi Centrala Electrică de la Cuciurgan”, a explicat Lazăr.

Read more of this post

Reformarea sectorului energetic în Republica Moldova – o cale lungă de la Est spre Vest

Reformarea sectorului energetic al Republicii Moldova a început încă de la obținerea independenței, cu mai bine de 20 de ani în urma ca urmare a necesității de organizare și relansarea economică a noului stat. Odată cu destrămarea fostei U.R.S.S. şi trecerea la economia de piaţă, complexul energetic, a intrat într-o fază de recesiune cauzată de politica tarifară incorectă, datorii enorme față de furnizorii externi, uzura fizică și morală a instalațiilor și echipamentelor, dependența de resursele energetice externe în proporție de peste 98%, intensitatea energetică mare, mix-ul energetic dezechilibrat, problema Transnistreană, etc. Toate acestea dictau necesitatea imperativă a reformelor în sectorul energetic.

Prioritățile reformei din sectorul energetic au fost stabilite în cele 3 strategii în domeniul energetic adoptate consecutiv: prima pentru anii 1997 – 2005, următoarea fiind adoptată pe perioada anilor 2000-2010 iar cea de a treia pentru perioada anilor 2007-2020 și urmează a fi revizuită în cea de a patra strategie energetică a țării până în anul 2030. Reformele anunțate încă în prima strategie energetică, adoptată în anul 1997 aveau un caracter mai accentuat din punct de vedere economic și de securitate acesta păstrându-se până în prezent. Pe parcurs dimensiunea acestora a fost lărgită cuprinzând domeniul eficienței energetice și energiei regenerabile.

Procesul de reformare a sectorului energetic poate fi divizat conceptual în două etape. În prima etapă reforma a fost orientată în restructurarea sectorului energetic prin privatizarea întreprinderilor de stat cu scopul atragerii investițiilor. Cea de a doua etapă a reformei a avut ca scop introducerea liberei concurențe prin deschiderea accesului la piață pentru întreprinderile private și liberalizarea prețurilor stabilite prin cererea și oferta de piață.

Restructurarea sectorului energetic

Principalele obiective stabilite încă în prima strategie energetică au fost focusate pe restructurarea complexului energetic prin demonopolizarea sistemului electroenergetic şi crearea întreprinderilor separate de producere, transport şi distribuţie a energiei electrice; privatizarea întreprinderilor de producere şi distribuţie a energiei electrice; instituirea organului independent pentru reglementări în energetică; armonizarea politicii tarifare la cerinţele economiei de piaţă; promovarea unui cadru legislativ şi normativ adecvat economiei de piaţă, care să încurajeze investiţiile şi să asigure premisele unei activităţi  corespunzătoare,  în condiţiile viitoarei pieţe unice energetice prevăzute de Tratatul Cartei Energiei; diversificarea  furnizorilor, cel puţin 2-3 pentru fiecare  gen  de resurse energetice; diversificarea genurilor de resurse energetice utilizate; majorarea capacităţilor de generare a energiei electrice de pe malul drept al Nistrului, asigurându-se fiabilitatea importului de combustibil, etc.[1] Chiar dacă măsurile economice de reanimare a sectorului energetic erau critice, realizarea obiectivelor propriu zise a cunoscut o cale destul de lungă Read more of this post

Acordul interguvernamental în sectorul energetic cu Rusia trebuie făcut public înainte de a fi semnat!

În contextul negocierilor unui nou contract de procurare a gazelor din Federația Rusă și datoriei acumulate de regiunea transnistreană pentru gazele naturale, guvernul de la Chișinău lucrează asupra unui acord interguvernamental în sectorul energetic. Amintindu-ne de  trista experiență din 2006 când a fost semnat vechiul contract de procurare a gazelor care a îngenuncheat populația și economia Republicii Moldova în fața monopolistului rus de gaze naturale, vine rândul altui document.

În diverse interviuri date presei de către reprezentanții guvernului s-a dat de înțeles că noul acord se va axa pe două subiecte, cel al datoriilor și contractul de procurare a gazelor. Nu este exclus faptul că acest document la momentul actual să nu conțină o soluție clară în problema datoriilor și nici o ofertă tentantă pentru SAD Gazprom în vederea semnării viitorului contract de procurare a gazelor dar să fie utilizat pentru acumularea de capital politic sau un joc al cuiva.

Oricare ar fi propunerile în cazul datoriilor nu trebuie de ascuns faptul că Gazprom a jucat un rol foarte important în acumularea datoriilor în regiunea transnistreană care în calitate de acționar majoritar al S.A. Moldovagaz a permis acumularea acestora, logic reiese că datoriile aparțin tot Gazprom-ului. În cazul în care gazul vândut la un preț de 3-4 ori mai mic în regiunea din stânga Nistrului de cât pe malul drept (motiv ce a dus la acumularea datoriilor) a constituit un act de donație pentru a susține dezvoltarea regiunii atunci SAD Gazprom trebuie să declare public acest lucru nu doar oficialilor de la Tiraspol.

Nu trebuie neglijate și alte scenarii care pot fi realizate prin acest document. Anterior furnizorul rus de gaze și-a manifestat interesul asupra unor întreprinderi din sectorul termoenergetic, prin urmare nu se exclude ca problema Termocom-ului să fie „soluționată” prin intermediul aceluiași acord.

Un alt lucru care nu a fost clarificat și ar putea constitui un alt subiect al acordului este cum planifică Republica Moldova să implementeze pachetul energetic III și în același timp să nu supere Gazprom-ul.

Vor fi și alte subiecte importante sau foarte importante incluse în acel acord nu se știe dar cele menționate sunt suficient de relevante ca documentul să fie făcut public înainte de a fi semnat. Pare destul de corect ca populația, consumatorii de gaze naturale să afle din timp ce-i așteaptă în viitor nu așa cum a fost în cazul contractului din 2006 ținut secret până în anul 2010 când acesta expira deja.

Probitatea deciziei Curtii de Arbitraj de la Moscova si toleranta infinita a oficialilor Moldoveni

În situaţia în care negocierile unui nou contract de procurare a gazelor din Federaţia Rusă au fost blocate iar oficialii moldoveni nu au identificat încă nişte pârghii de negociere, SAD Gazprom vine cu o nouă decizie a Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ a Federaţiei Ruse care obliga SA Molodvagaz să achite datoriile de aproximativ 300 mln USD acumulate pe parcursula anului 2008, majoritatea în regiunea Transnistreană.

Pentru a avea o imagine mai clară asupra lucrurilor nu trebuie să uităm că datoriile SA Moldovagaz către SAD Gazprom constituie o problema istorică iar unul din principalii responsabili de acumularea acestor datorii este insuşi Gazprom care în calitate de acţionar majoritar al SA Moldovagaz a permis conştient acumularea acestor datorii. La fel este necesară o analiză mai profundă a genezei acestei probleme fapt care va demonstra suficiente motive care să facă îndoielnică decizia Curţii de Arbitraj de la Moscova.

Aceasta decizie a Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ a Federaţiei Ruse nu este prima, au mai fost anterior şi alte decizii similare care sau limitat doar la emitere şi în cazul în care se dorea recuperarea acestor datorii se mergea mai departe pe când realităţile au demonstrat că în spate sunt alte interese iar datoriile sunt utilizate ca instrumente de influenţă a politiciieconomice din Moldova şi în regiune. Cele mai sensibile probleme fiind legate de pachetul energetic 3, proiectul de interconexiune cu sistemul de gazoducte european (Ungheni-Iași), Uniunea Vamală Rusia-Kazahstan-Belarus, etc.

În acelaşi timp este inexplicabilă poziţia celorlalţi acţionari ai SA Moldovagaz, în deosebi poziția guvernului Republicii Moldova, care cunoscând problema din interior nu au semnalat prevenirea situaţiei actuale la momentul potrivi, iar acum nu urgentează soluţionarea acesteia.  Defapt lucrurile ar trebui sa stea un pic altfel, nu Gazprom să dea în judecată SA Moldovagaz ci invers, deoarece a permis livrarea de gaze către Tiraspoltransgaz în regiunea Transnistreana la tarife nejustificat de mici, ocolind Moldovagaz fara acorduri oficiale care de facto moşteneşte aceste datorii.

Vulnerabilitatea securității energetice în Europa de Est, testarea angajamentelor privind pachetul energetic III (cazul Republicii Moldova și Ucrainei)

Republica Moldova și Ucraina se află într-o perioadă de discuții intense cu Gazprom-ul în privința obținerii unor noi condiții de procurare a gazelor care ar fi mai aproape de  realitățile piețelor de gaze naturale.

Autoritățile de la Chișinău nu reușesc nici în trimestrul 2 al anului 2012 să procure gaze naturale din Federația Rusă la un preț mai mic în baza unui contract nou chiar dacă acest lucru trebuia să se întâmple începând cu 1 ianuarie 2012 odată ce contractul semnat în anul 2006 a expirat la 31 decembrie 2011.

În cazul Ucrainei discuțiile au același scop, reducerea prețului de achiziție însă acest lucru poate fi realizat prin semnarea unui acord adițional la contractul semnat cu SAD Gazprom în anul 2009 pe o perioadă de 10 ani. În pofida faptului că potrivit contractului Ucraina se angajase să procure o cantitate constantă de gaze naturale – 52 mlrd m3 pe an, noile autorități de la Kiev au o altă viziune asupra contractului în vigoare și depun eforturi de a reduce consumul de gaze rusești, fapt ce tensionează negocierile cu Gazprom-ul. Este acesta un semnal negativ asupra securității energetice în Europa de Est sau acestea sunt primele consecințe ale angajamentelor Moldovei și Ucrainei asumate față de UE în privința pachetului energetic III?

În pofida faptului că atât eforturile Republicii Moldova cât și cele ale Ucrainei nu au rezultate plauzibile, este interesant modul în care a fost abordată problema de către ambele țări pe parcursul primelor 3 luni ale anului 2012, care de fapt urmăresc același scop, reducerea prețului de achiziție a gazelor naturale. În acest proces eforturile Republicii Moldova au fost focusate mai mult asupra dialogului cu SAD Gazprom, în scopul identificării unei soluții în privința implementării pachetului energetic III și respectarea drepturilor de proprietar a singurului furnizor de gaze. În același timp, eforturile Ucrainei s-au focusat mai mult asupra dialogului cu partenerii externi, potențiali furnizori de gaze naturale în scopul diminuării dependenței față de importul de gaze naturale de la Gazprom. Inițial aceste abordări par să aibă accente diferite față de realitățile și prioritățile pentru fiecare țară. Ucraina acoperind necesarul de gaze naturale in proporție de 25% din surse proprii și importând gaze naturale nu doar din Rusia dar și din Turkmenistan, încearcă să identifice și alți furnizori de gaze naturale pe când Republica Moldova, importând gaze naturale în proporție de 100% din Rusia continuă dialogul bilateral în scopul semnării unui nou contract de procurare a gazelor. Sigur că la formarea constatărilor de mai sus nu trebuie neglijată și influența intereselor furnizorului de gaze care în ambele cazuri exprimă aspirații strategice de expansiune a influenței energetice, aspirații suficient de sănătoase în cazul unui producător care dorește să aibă o piață de desfacere cât mai mare.

„Problema” cea mare este că la mijloc se află Ucraina și Moldova, țări prin care cantități importante de gaze rusești sunt tranzitate către o bună parte din clienții europeni ai SAD Gazprom. Mai exact peste 80% din volumele de gaze naturale livrate consumatorilor europeni trec prin Ucraina iar din acestea aproximativ 17-20 mlrd. m3 trec prin Moldova. Prin urmare regulile de aici trebuie respectate odată ce aceste țări de tranzit promovează aceleași principii ale pieței energetice europene. Ce se întâmplă în realitate, în locul unui dialog trilateral în care să fie discutate soluții reciproc avantajoase pentru furnizor, transportator (țara de tranzit) și beneficiar, Gazprom abordează alte căi de soluționare a problemei. În cazul Ucrainei în mod demonstrativ insistă asupra obținerii controlului asupra companiei Naftogaz. Mai curând realizarea acestui scop pare sa devină și mai dificil odată ce guvernul Ucrainean a adoptat deja un proiect de lege prin care compania monopolistă de gaze naturale din Ucraina, Naftogaz va fi divizată în două companii diferite, una de transport și alta de producție, și tot prin același proiect de lege se propune interzicerea de închiriere sau privatizare a sistemului de transport al gazului. De fapt separarea sistemului de producție, transport și distribuție sunt principalele măsuri pe care trebuie să le implementeze Ucraina și Moldova după ce au semnat la 6 octombrie 2011 acordul de implementare a pachetului energetic III in calitate de membru a Comunității Energetice Europene cu scopul de a oferi acces terților la rețelele  de transport și distribuție .

 În cazul Republicii Moldova implementarea prevederilor pachetului energetic III este mai dificilă. În primul rând există o problemă  istorică, cea a datoriilor, chiar daca noul oficial de la Tiraspol declarase anterior că regiunea transnistreană recunoaște datoriile la gazele naturale față de Gazprom și va căuta soluții în acest scop. Pe de altă parte nu poate fi neglijat substratul politic al problemei a cărei soluționare implică necesitatea unui dialog trilateral mai consecvent.

O altă barieră o constituie forma de proprietate a sistemului de gaze naturale în RM, SAD Gazprom fiind acționar majoritar al companiei monopoliste de gaze naturale SA Moldovagaz. Respectiv adoptarea exemplului ucrainean pare mult mai dificil necesitând participarea directă a Gazprom-ului la discuții fapt ce din start presupune rezultate pozitive iluzorii în cazul în care de fapt se discută crearea condițiilor de acces a unor concurenți pe această piață.

În fond toate aceste probleme trebuiau să fie clarificate până la adoptarea deciziei de implementare a pachetului energetic III. Astfel aceasta nu ar fi fost un motiv suplimentar pentru Gazprom de a condiționa procesul de negocieri a unui nou contract cu prevederi noi pe o perioadă de 4-5 ani, fapt pe care reprezentanții guvernului l-au confirmat de mai multe ori. Indiferent de diversele opțiuni care ar fi valabile pentru RM în privința implementării pachetului energetic III soluția finală poate fi doar una din două, ori se implementează principiile pieței energetice europene liberalizate cu reguli nediscriminatorii ori se tolerează în continuare regulile impuse de est unde RM trebuie să se conformeze condițiilor impuse de singurul furnizor de gaze naturale.

Aici lucrurile capătă un alt contur. Este bine știut că odată ce dorești să-ți comercializeze produsul pe o anumită piață trebuie să te conformezi regulilor stabilite pe piețele respective, fapt pe care Gazprom-ul nu pare să-l accepte. Lipsa de flexibilitate în negocierea contractelor a fost criticată mult timp, fiind un important subiect de discuție și în rândul experților din domeniu. În același timp, pe parcursul ultimilor 7 ani de zile s-a înregistrat un progres enorm în direcția dezvoltării noilor tehnologii de producere și aprovizionare cu gaze naturale cum ar fi gazele de șist și cele lichefiate. Anume această evoluție a determinat inițierea schimbărilor substanțiale la nivel de reguli de funcționare a pieței energetice europene care se vor face foarte evidente în următorii 4-6 ani de zile. Prin urmare disponibilitatea și prețul acestor tipuri de gaze vor constitui un real pericol pentru produsul Gazprom-ului care riscă să înregistreze declinuri considerabile în cazul  unei politici energetice externe conservatoare.

Unul din cele mai elocvente semnale în contextul celor menționate mai sus poate fi cel al Lituaniei în cazul în care va reuși să-și definitiveze proiectul inițiat prin acordul cu o companie din Norvegia. Prețul în continuă creștere și dependența totală de gazele naturale rusești au determinato să elaboreze un nou proiect care până la sfârșitul anului 2014 va permite aprovizionarea cu gaze naturale pe cale maritimă prin închirierea unei platforme plutitoare de la compania norvegiană Hoehg LNG pentru importul de gaze naturale lichefiate. Demararea unui asemenea proiect de către RM este destul de dificil atât din motive financiare cât și tehnice în situația în care țările vecine precum Ucraina și Romania la fel și-au exprimat interesul în asemenea proiecte. Guvernul RM a lansat în toamna anului 2011 discuții cu Azerbaidjan pentru a vedea în ce formulă RM poate participa la proiectul AGRI (Azerbaidjan – Georgia – România Interconnector) privind transportul gazelor azere înspre Europa. În cazul RM pe lângă barierele legislative, juridice și economice care condiționează participarea la un asemenea proiect alături de Romania mai există și bariere tehnice care trebuie eliminate. Acestea constau în lipsa interconexiunii reversibile dintre sistemul național de gazoducte și cel al României, Ungheni-Iași, una din prioritățile guvernului de mai bine de 8 ani care încă nu a fost realizată.

Abstractizând motivele care fac dificilă soluționarea problemelor energetice de la hotarul Europei de Est, atât RM cât și Ucraina pe termen scurt și mediu nu pot evita consecințele politicii energetice exercitate pe întreaga perioadă de după destrămarea fostului imperiu sovietic. Neimpunerea regulilor potrivite la timpul potrivit, dar și lipsa de consecvență și verticalitate în relațiile cu partenerii de pe segmentul energetic au dus la dependența energetică atât fizică cât și economică față de un singur furnizor de gaze naturale. Această dependență continuă să fie o adevărată constrângere în procesul de negocieri pentru țările semene Republicii Moldova unde clauzele contractuale actuale sunt greu de acceptat odată ce capacitatea economică de a face față condițiilor stabilite este sub nivelul posibilităților financiare ale consumatorilor. Prin urmare, pentru a stabili reguli noi, echitabile, fondate economic și reciproc avantajoase de comercializare a gazelor naturale de la SAD Gazprom este necesar consolidarea eforturilor în procesul de negociere cu participarea activă a Comunității Energetice Europene ca organizație a cărei misiuni cuprinde din 2010 și Europa de Est.

Versiunea engleză a articolului poate fi descărcată aici.

Transnistria recunoaşte datoria pentru gaz faţă de „Gazprom”

Noul lider al regiunii transnistrene, Evghenii Şevciuk, a declarat că noua conducere recunoaşte datoria de circa 2 milioane de dolari SUA pentru gazul natural faţă de concernul rus „Gazprom”.

Şevciuk a precizat că se vor întreprinde un şir de acţiuni pentru a negocia restructurarea datoriilor. Vor fi iniţiate consultări cu conducerea „Gazprom” pentru elaborarea unui plan de achitare a datoriilor.

Potrivit pretinsului prim-ministru al Transnistriei, Piotr Stepanov, datoriile s-au acumulat din cauza diferenţei dintre preţul gazului livart şi tarifele la gaz.

Transnistria achiziţionează gaze naturale prin intermediul întrepridnerii SA „Moldovagaz” la preţul de 400 de dolari pentru mia de metri cubi, în timp ce populaţia plăteşte pentru consumul de gaz un tarif de 5 ori mai mic. Read more of this post

%d bloggers like this: