Generozitatea modestă a Gazprom-ului în perioada electorală

Prelungirea termenului contractului de import a gazelor naturale din Federația Rusă cu încă un an la un preț mai mic cu aproximativ 11% față de prețul actual a venit cam surprinzător pentru opinia publică. În primul rând acordul a fost semnat destul de devreme comparativ cu anii precedenți când evenimentul avea loc pe la sfârșitul lunii decembrie. La fel de surprinzător a fost și faptul că semnarea acordului a avut loc la Chișinău și nu la Moscova cum se proceda anii precedenți. Reducerea prețului de import pentru 2015 cu 11% față de prețul actual a fost o altă noutate atribuită ca o reușită fără precedent a MEC care deja anticipează tarife mai mici pentru consumatorii finali.

Fără îndoială toate aceste lucruri își au rolul lor foarte important în context electoral și par a fi camuflate sub forma unei mâini de ajutor din partea Federației Ruse unor partide politice pentru acumularea de ceva capital politic. Lăsând la o parte toate subtilitățile politice, o atenție aparte o are prețul de import și tariful pentru consumatorii finali. În timp ce pe alocuri se fac elogii pe subiectul reducerea cu 11% a prețului de import, apare o întrebare destul de logică, dacă această reducere este suficientă și nu ar fi trebuit să fie chiar mai mare. Este cunoscut că prețul de import se formează în baza cotaţiilor produselor petroliere la bursele internaționale de referință și în mare măsură au aceeași tendință ca și prețul barilului de petrol de tip Brent. Dacă e să analizăm cum a evoluat costul barilului de petrol de tip Brent în perioada ianuarie – noiembrie 2014, observăm o descreștere cu aproximativ 25%. Tendința de descreștere a acestuia este constantă mai cu seamă în perioada iunie – noiembrie 2014 cu o medie zilnică de aproximativ 0.18%. Dacă e să ne referim la declarațiile vice-președintelui Gazprom Aleksandr Medvedev precum că „Preţurile au fost stabilite după condiţiile actuale ale pieţei produselor energetice”, atunci reducerea cu 11% a prețului de import pare destul de modestă considerând realitățile actuale de pe piețele internaționale.

Ruşii ne dau gaze mai ieftine, dar pentru consumatorii finali tariful ar putea creşte

Republica Moldova va cumpăra gaz rusesc, în 2014, la un preţ de 365 de dolari pentru o mie de metri cubi, cu 10 dolari mai puţin faţă de anul curent. Asta prevede contractul semnat miercuri, la Moscova, de către Moldovagaz şi gigantul rus Gazprom.

Reducerea preţului de achiziţie nu va duce la o ieftinire a tarifelor pentru gaze pentru consumatorii finali. Din contra. Preţul ar putea creşte cu până la 10% doar din cauza deprecierii semnificative a leului faţă de dolar. Decizia îi revine Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE). Vicepremeirul Valeriu Lazăr a declarat în cadrul şedinţei de Guvern potrivit acordului, Republica Moldova va asigura în anul 2014 tranzitarea pe teritoriul său a circa 19 miliarde de metri cubi de gaze naturale, spre statele din Balcani. Taxa de tranzit de trei dolari pentru o mie de metri cubi transportaţi la 100 de kilometri a rămas neschimbată. Potrivit acordului în anul 2014 Moldovagaz va putea importa circa 2,97 miliarde de metri cubi de gaze, dintre care 1,1 miliarde pentru Republica Moldova din dreapta Nistrului, iar 1,87 miliarde pentru regiunea separatistă. “Volumul mai mare pentru regiunea trasnistreană se explică prin aceea că acolo consumă Uzina metalurgică de la Râbniţa şi Centrala Electrică de la Cuciurgan”, a explicat Lazăr.

Read more of this post

Sfârșitul indexării gazelor cu prețul petrolului nu înseamnă neapărat ieftinirea acestora

KogasEpoca stabilirii prețului gazelor naturale în funcție de prețul petrolului pare a fi ajuns la final. Însă aceasta nu este neapărat o veste bună pentru consumatori, susține Financial Times, evoluțiile prețului la gazul natural lichefiat (LNG) arătând o tendință de convergență a celor două prețuri pe termen lung, cel puțin pe continentul european.

Timp de mai multe decenii, marile companii consumatoare și distribuitoare de gaz s-au plâns de formula după care se calcula prețul acestuia, legată de prețul internațional al țițeiului.

Statoil, cel de-al doilea mare furnizor de gaze pentru Europa, după Gazprom, a anunțat recent că aproape toate contractele semnate de companie în nordul continentului, în Germania, Marea Britanie, Olanda și Belgia se vor baza pe prețul de livrare la terminal, și nu pe prețul internațional al petrolului. Decizia norvegienilor îi va mulțumi pe membrii UE, care de mult pledează pentru această reformă, considerând că piața gazelor este un mai deschisă.

Statoil adaptează prețul în funcție de cerere

Timp de decenii companiile europene au avut tendința de a semna contracte de furnizare pe termen lung legate de prețul petrolului, în timp ce companiile americane au fost în măsură să cumpere gaz pentru livrare imediată pe o piață legată de prețul de livrare la terminal, mult mai tranzacționată, oferindu-le acestora și o mai mare flexibilitate.

Săptămâna trecută, Fatih Birol, economist-sef al Agenției Internaționale pentru Energie, a cerut companiilor europene să renunțe la indexarea cu prețul petrolului pentru a rămâne competitive.

Eldar Saetre, vicepreședintle executiv al Statoil susține că norvegienii “au vândut în mod proactiv de gaze în diferite moduri, ca răspuns la liberalizarea pieței și la ceea ce doresc clienții.”

Coș de prețuri la terminal

Noile contracte fac referire la un coș de prețuri, cel tranzacționat în ziua precedentă, cel din luna precedentă și cel estimat pentru anul viitor la în hub-uri din Marea Britanie șau Benelux.

Aproape 50 la suta din livrările Statoil în Europa ar urma să se bazeze pe această formulă de calcul până la finalul anului, față de doar o treime la începutul lui 2013.

Eni a apelat la o curte de arbitraj, denunțând contractul vechi pe care-l avea cu Statoil, deoarece cumpăra de la norvegieni gaze la un preț de 15-16 dolari pe milionul de unități termale britanice și îl vindea la o valoare de 10 dolari către clienții săi.

Analiștii citați de Financial Times susțin însă noua formulă nu va conduce neapărat la facturi mai mici la gaze pentru consumatorii casnici și pentru companiile europene. Read more of this post

Cum se formeaza pretul gazelor importate

A curs multa cerneala in exemplificarea pretului ridicat al gazelor importate de Romania. Ceea ce s-a abordat mai putin au fost cauzele. Exista mai multe moduri de formare a pretului gazelor importate, fiecare dintre acestea prezentand avantaje si dezavantaje in anumite momente.

1. Indexarea versus neidexarea pretului gazelor naturale cu pretul petrolului

Pretul gazelor a fost influent de descoperirea campului Groningen din Olanada si care nu a fost pus in exploatare decat odata cu incheierea contractelor pe termen lung si indexarii acestuia cu pretul petrolului pentru a garanta investitiile majore necesare si respectiv a indexarii tarifelor de transport cu diferite rate negociate (ale inflatiei, ale devalorizarii monedei etc). Astfel, in momentul de fata pretul de export al gazelor, in multe contracte depinde de pretul de substitutie al petrolului, de taxele de transport prin diferitele tari de tranzit si de costurile riscurilor de transport (dezechilibru), fara a avea o legatura cu costul de productie al gazelor naturale, costurile de transport ale acestora sau si mai important cu pretul de pe o piata in care exista competitia gaz-gaz.

In contractele pe termen lung, clientul este cel care isi asuma riscul cantitatii, in timp ce producatorul si- l asuma pe cel al pretului, pe care il poate influenta. Acest sistem stabilit in anul 1962, deoarece nu exista o piata gaz-gaz, a facut independent pretul fata de cerere si oferta. Deoarece o piata a gazelor naturale nu exista la aceea vreme, contractele pe termen lung, cu nivele de indexare reflecta pretul mondial al petrolului.

Se poate astfel observa ca pretul gazelor naturale importate in prezent nu reflecta nici costurile reale (de productie, transport) si nici pretul pietei. Gazele sunt aliniate la pretul petrolului, subiectiv, in functie de o serie de indici din cadrul unei formule, iar tarifele de tranzit sunt indexate de asemenea subiectiv in functie de alti indici. O situatie similara se intampla si pe piata romaneasca, unde, incepand cu anul 2004, gazele se vand sub forma de cos intern-import cu indexarea pretului si aprobarea acestuia de catre ANRE, subiectiv.

Daca analizam situatia la nivel mondial observam ca indexarea pretului gazelor naturale cu cel al petrolului este relativ restransa si ea este determinata in mare masura de aplicarea acestei metode in Europa, locul in care s-a si nascut aceasta metoda.

In opozitie in Europa gazele naturale se formeaza in ceea mai mare parte pe baza indexarii acestuia cu cel al petrolului.

Fig. 1. Modul de formare a pretului gazelor naturale in lume si Europa

Mare parte din gazul consumat in Europa se supune logicii contractelor pe termen lung (Gaz de France 2030, E.ON 2036, Eni 2035 si OMV 2026 in contractele cu GAZPROM). Exceptie fac gazele tranzactionate pe baza concurentei gaz-gaz in HUB- urile Bacton UK, Zeebrugge Belgia, TTF Olanda, Emden Germania, Baumgarten Austria, PSV Italia, acestea se gasesc la capetele unor gazoducte importante.

O schimbare a logici de indexare gaz – petrol ar putea efectiv sa plaseze in concurenta cele doua hidrocarburi si sa puna capat alinierii lor, facand astfel ca hub-urile sa joace un rol foarte important. Chiar daca UE doreste acest lucru, decizia asupra acestor schimbari va reveni producatorilor . Read more of this post

Reformarea sectorului energetic în Republica Moldova – o cale lungă de la Est spre Vest

Reformarea sectorului energetic al Republicii Moldova a început încă de la obținerea independenței, cu mai bine de 20 de ani în urma ca urmare a necesității de organizare și relansarea economică a noului stat. Odată cu destrămarea fostei U.R.S.S. şi trecerea la economia de piaţă, complexul energetic, a intrat într-o fază de recesiune cauzată de politica tarifară incorectă, datorii enorme față de furnizorii externi, uzura fizică și morală a instalațiilor și echipamentelor, dependența de resursele energetice externe în proporție de peste 98%, intensitatea energetică mare, mix-ul energetic dezechilibrat, problema Transnistreană, etc. Toate acestea dictau necesitatea imperativă a reformelor în sectorul energetic.

Prioritățile reformei din sectorul energetic au fost stabilite în cele 3 strategii în domeniul energetic adoptate consecutiv: prima pentru anii 1997 – 2005, următoarea fiind adoptată pe perioada anilor 2000-2010 iar cea de a treia pentru perioada anilor 2007-2020 și urmează a fi revizuită în cea de a patra strategie energetică a țării până în anul 2030. Reformele anunțate încă în prima strategie energetică, adoptată în anul 1997 aveau un caracter mai accentuat din punct de vedere economic și de securitate acesta păstrându-se până în prezent. Pe parcurs dimensiunea acestora a fost lărgită cuprinzând domeniul eficienței energetice și energiei regenerabile.

Procesul de reformare a sectorului energetic poate fi divizat conceptual în două etape. În prima etapă reforma a fost orientată în restructurarea sectorului energetic prin privatizarea întreprinderilor de stat cu scopul atragerii investițiilor. Cea de a doua etapă a reformei a avut ca scop introducerea liberei concurențe prin deschiderea accesului la piață pentru întreprinderile private și liberalizarea prețurilor stabilite prin cererea și oferta de piață.

Restructurarea sectorului energetic

Principalele obiective stabilite încă în prima strategie energetică au fost focusate pe restructurarea complexului energetic prin demonopolizarea sistemului electroenergetic şi crearea întreprinderilor separate de producere, transport şi distribuţie a energiei electrice; privatizarea întreprinderilor de producere şi distribuţie a energiei electrice; instituirea organului independent pentru reglementări în energetică; armonizarea politicii tarifare la cerinţele economiei de piaţă; promovarea unui cadru legislativ şi normativ adecvat economiei de piaţă, care să încurajeze investiţiile şi să asigure premisele unei activităţi  corespunzătoare,  în condiţiile viitoarei pieţe unice energetice prevăzute de Tratatul Cartei Energiei; diversificarea  furnizorilor, cel puţin 2-3 pentru fiecare  gen  de resurse energetice; diversificarea genurilor de resurse energetice utilizate; majorarea capacităţilor de generare a energiei electrice de pe malul drept al Nistrului, asigurându-se fiabilitatea importului de combustibil, etc.[1] Chiar dacă măsurile economice de reanimare a sectorului energetic erau critice, realizarea obiectivelor propriu zise a cunoscut o cale destul de lungă Read more of this post

Acordul interguvernamental în sectorul energetic cu Rusia trebuie făcut public înainte de a fi semnat!

În contextul negocierilor unui nou contract de procurare a gazelor din Federația Rusă și datoriei acumulate de regiunea transnistreană pentru gazele naturale, guvernul de la Chișinău lucrează asupra unui acord interguvernamental în sectorul energetic. Amintindu-ne de  trista experiență din 2006 când a fost semnat vechiul contract de procurare a gazelor care a îngenuncheat populația și economia Republicii Moldova în fața monopolistului rus de gaze naturale, vine rândul altui document.

În diverse interviuri date presei de către reprezentanții guvernului s-a dat de înțeles că noul acord se va axa pe două subiecte, cel al datoriilor și contractul de procurare a gazelor. Nu este exclus faptul că acest document la momentul actual să nu conțină o soluție clară în problema datoriilor și nici o ofertă tentantă pentru SAD Gazprom în vederea semnării viitorului contract de procurare a gazelor dar să fie utilizat pentru acumularea de capital politic sau un joc al cuiva.

Oricare ar fi propunerile în cazul datoriilor nu trebuie de ascuns faptul că Gazprom a jucat un rol foarte important în acumularea datoriilor în regiunea transnistreană care în calitate de acționar majoritar al S.A. Moldovagaz a permis acumularea acestora, logic reiese că datoriile aparțin tot Gazprom-ului. În cazul în care gazul vândut la un preț de 3-4 ori mai mic în regiunea din stânga Nistrului de cât pe malul drept (motiv ce a dus la acumularea datoriilor) a constituit un act de donație pentru a susține dezvoltarea regiunii atunci SAD Gazprom trebuie să declare public acest lucru nu doar oficialilor de la Tiraspol.

Nu trebuie neglijate și alte scenarii care pot fi realizate prin acest document. Anterior furnizorul rus de gaze și-a manifestat interesul asupra unor întreprinderi din sectorul termoenergetic, prin urmare nu se exclude ca problema Termocom-ului să fie „soluționată” prin intermediul aceluiași acord.

Un alt lucru care nu a fost clarificat și ar putea constitui un alt subiect al acordului este cum planifică Republica Moldova să implementeze pachetul energetic III și în același timp să nu supere Gazprom-ul.

Vor fi și alte subiecte importante sau foarte importante incluse în acel acord nu se știe dar cele menționate sunt suficient de relevante ca documentul să fie făcut public înainte de a fi semnat. Pare destul de corect ca populația, consumatorii de gaze naturale să afle din timp ce-i așteaptă în viitor nu așa cum a fost în cazul contractului din 2006 ținut secret până în anul 2010 când acesta expira deja.

Traian Basescu, interviu pentru Vocea Rusie – problema energetica

Despre politica energetica a Romaniei:

– Pentru noi proiectul Nabucco este un proiect prioritar. Suntem şi parte a acestui proiect, România are 16% din proiect. Dar niciodată n-o să auziţi că ne împotrivim South Stream-ului. Vă pot spune că atunci când am primit de la autorităţile ruseşti solicitarea să se facă primele prospecţiuni în zona economică a României, răspunsul nostru a fost pozitiv. Dar noi nu putem fi decât parte a politicii energetice europene, atâta timp cât Federaţia Rusă şi acum ne vinde gaze prin intermediari şi nu în mod direct. În condiţiile în care avem o conductă a Gazpromului care trece pe teritoriul nostru.

– Fireşte, o deschidere a Federaţiei Ruse către parteneriatul cu noi şi noi am oferit Gazpromului posibilitatea să facă depozite de gaze pe teritoriul României în foste saline. Şi întrebarea a venit destul de acut atunci când au fost neînţelegerile cu Ucraina. Ne menţinem opţiunea de a fi un partener al Gazpromului. Când vreţi să aflaţi despre România, vorbiţi direct cu mine, nu luaţi din presă.

 Sursa: Fragment din interviul acordat de Traian Băsescu pentru Vocea Rusiei

Premisele de micsorare a pretului gazelor naturale pentru consumatorii finali devin tot mai realiste

Recent Ministerul Economiei al Republicii Moldova a anunțat că vechiul contract de procurare a gazelor de la SAD Gazprom se mai prelungește încă cu 6 luni, adică până la finele anului 2012. Lipsa unui nou contract cu Gazprom-ul nu trebuie să ne sperie chiar dacă acest lucru demonstrează de fapt că relații de colaborare nu sunt foarte bune cu autoritățile de la Chișinău și aici ar putea fi mai multe cauze:

  • Adoptarea deciziei de implementare a pachetului energetic III de către Moldova și Ucraina în Octombrie 2011;
  • Neaderarea Moldovei la Uniunea Vamala Rusia-Belarus-Kazahstan;
  • Datoriile SA Moldovagaz către  SAD Gazprom;
  • Proiectul Ungheni – Iași;
  • Evoluția prețului la barilul de petrol marca Brent.

Toate aceste cauze au fost discutate și interpretate suficient atât în presa locală cât și în cea internațională, mai puțin ultima, pe care o voi comenta, având o argumentare și interes economic.

Este cunoscut că actualul contract de procurare a gazelor are ca referință prețul produselor petroliere iar unul din punctele pe care oficialii de la Chișinău insistă în actualele negocie este schimbarea formulei de calcul ca prețul de procurare să depindă mai mult de prețul la gazele naturale de pe piețele spot. Căderea semnificativă a prețului la barilul de petrol Brent pe parcursul ultimelor 4 luni de la aproximativ 127$ în luna martie la 90 $ ține în suspans toți actorii participanți la piața de gaze naturale regională și internațională, tendința poate fi observată în graficul de mai jos.

Sursa: quote.rbc.ru

Anume această cauză poate interpreta lipsa unui numitor comun între SAD Gazprom și autoritățile de la Chișinău. De aici pornesc și premisele optimiste că în condițiile actualului contract prețul de procurare a gazelor, respectiv prețul de livrare către consumatori ar putea să scadă. Acest lucru este foarte real în situația în care tendința de diminuare a prețului la petrol se va menține sau nu va crește semnificativ pe parcursul următoarelor 2 luni de zile pentru a asigura un prag mai mare de 5% de variație a prețului de procurare a gazelor luând în calcul media pe ultemele 9 luni de zile. Respectiv pentru trimestrul 4 al anului 2012, pentru prima data în Moldova, prețurile de livrare a gazelor naturale către consumatori ar putea scădea. Dar, tot aici trebuie de menționat încă un factor determinat în formula de calcul a prețului de procurare a gazelor, acesta fiind dictat de evoluția cursului leului moldovenesc în raport cu dolarul care după o perioadă mai lungă de stabilitate în ultimele săptămâni are tendința de depreciere.

Amânarea cu încă 6 luni a semnării unui nou contract nu ne dă asigurări că va fi semnat un nou contract până la finele anului 2012. Pentru asta sunt necesare negocieri consecvente, în plus pe termen scurt semnarea unui nou contract poate să nu fie avantajoasă pentru Moldova în condițiile de menținere a prețului actual la petrol sau scăderea acestuia în continuare. Micșorarea prețului de procurare a gazelor pe termen mediu oricum rămâne un scenariu optimist din două considerente: unul dacă se va semna un nou contract cu schimbarea referinței în formula de calcul cum am menționat mai sus și doi creșterea ofertei de gaze naturale lichefiate și a gazelor de șist prognozată în următorii patru ani pe piața europeană.

Probitatea deciziei Curtii de Arbitraj de la Moscova si toleranta infinita a oficialilor Moldoveni

În situaţia în care negocierile unui nou contract de procurare a gazelor din Federaţia Rusă au fost blocate iar oficialii moldoveni nu au identificat încă nişte pârghii de negociere, SAD Gazprom vine cu o nouă decizie a Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ a Federaţiei Ruse care obliga SA Molodvagaz să achite datoriile de aproximativ 300 mln USD acumulate pe parcursula anului 2008, majoritatea în regiunea Transnistreană.

Pentru a avea o imagine mai clară asupra lucrurilor nu trebuie să uităm că datoriile SA Moldovagaz către SAD Gazprom constituie o problema istorică iar unul din principalii responsabili de acumularea acestor datorii este insuşi Gazprom care în calitate de acţionar majoritar al SA Moldovagaz a permis conştient acumularea acestor datorii. La fel este necesară o analiză mai profundă a genezei acestei probleme fapt care va demonstra suficiente motive care să facă îndoielnică decizia Curţii de Arbitraj de la Moscova.

Aceasta decizie a Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ a Federaţiei Ruse nu este prima, au mai fost anterior şi alte decizii similare care sau limitat doar la emitere şi în cazul în care se dorea recuperarea acestor datorii se mergea mai departe pe când realităţile au demonstrat că în spate sunt alte interese iar datoriile sunt utilizate ca instrumente de influenţă a politiciieconomice din Moldova şi în regiune. Cele mai sensibile probleme fiind legate de pachetul energetic 3, proiectul de interconexiune cu sistemul de gazoducte european (Ungheni-Iași), Uniunea Vamală Rusia-Kazahstan-Belarus, etc.

În acelaşi timp este inexplicabilă poziţia celorlalţi acţionari ai SA Moldovagaz, în deosebi poziția guvernului Republicii Moldova, care cunoscând problema din interior nu au semnalat prevenirea situaţiei actuale la momentul potrivi, iar acum nu urgentează soluţionarea acesteia.  Defapt lucrurile ar trebui sa stea un pic altfel, nu Gazprom să dea în judecată SA Moldovagaz ci invers, deoarece a permis livrarea de gaze către Tiraspoltransgaz în regiunea Transnistreana la tarife nejustificat de mici, ocolind Moldovagaz fara acorduri oficiale care de facto moşteneşte aceste datorii.

“Sberbank” promite “Gazprom”-ului o apocalipsa a gazelor peste 4 ani

“Sberbank” anunță SAD “Gazprom” despre pericolul iminent care urmează. În opinia economist-ului şef al “Sberbank”, Yudaeva Xenia şi colegii ei, “Gazprom” în anul 2016 poate să piardă o parte semnificativă a pieţei europene de gaze, în timp ce preţurile de export pentru produsele sale pot fi reduse de câteva ori. Ameninţare vine din partea mai multor state din SUA care explorează din ce în ce tot mai hotărâtor gazele de șist.

Ideea că “Gazprom” va pierde din contractele actuale de furnizare a gazelor  ca urmare a faptului că SUA vor inunda întreaga lumea cu gaz a apărut odată cu apariția noii tehnologii de extragere a gazelor de şist cu aproximativ 10 ani în urmă. Schema probabilei “răsturnări” a monopolului rus de la tronul său european urmează sa decurgă în felul următor:

  • SUA va creşte producţia de gaze și va începe să renunțe la importul de gaze naturale lichefiate (figura de mai jos prezintă evoluția și prognoza  privind aprovizionarea cu diferite tipuri de gaze naturale). Toate cantitățile de gaze care anterior erau importate în America urmează să fie redirecționate în Europa. Atunci când infrastructura va fi gata, America de asemenea va începe să exporte gaze naturale lichefiate, inclusiv în Europa.
  • Piaţa spot europeană este în creştere, consumatorii, privind diferenţa de preţuri în America şi la hotar cu Rusia, încep să ceară mai insistent de la “Gazprom” un nou sistem de contractare cu preţuri legate mai degrabă de piaţa spot și nu “fixe”, legate de prețul petrolului, cum este în prezent.
  • Probabil în Europa vor apărea producători de gaze de șist (cu excepţia Poloniei, care, probabil sa decis deja) fapt ce va contribui la oferta de gaze naturale pe piața europeană.
  • Respectiv “Gazprom” va fi forţat să accepte pierderea în volume de gaze naturale comercializate pe piața europeană sar și în preţ.

Răspunsul “Gazprom”-ului a fost întotdeauna că nu îi este frică de nimic, pentru că producția gazelor de şist nu este ecologică şi se aplică numai în zone nepopulate; costul acesteia este ridicat în comparaţie cu producția “tradiţională” de gaz, şi, prin urmare, ea va supraviețui ca o afacere până la prima scădere a preţurilor; debitul total al sondelor este în general scăzut iar în timp producția este în scădere, şi, prin urmare, toate proiectele de foraj implică forjări fără sfârşit. Din această cauză costul total al proiectelor poate fi chiar mai mare, iar acest fapt este ascuns de companiile miniere pentru a obţine împrumuturi.

Dar acum, există și unele răspunsuri la afirmațiile “Gazprom”-ului. Timp de 10 ani, proporţia gazelor de șist în producţia totala de gaze naturale a crescut de la zero la 29% în 2010.

America a renunțat la importurile de gaze și sa închis în sine ca o piaţă în creştere a gazelor de şist. Apărut o piaţă unică de gaz lichefiat în emisfera de Est.

În 2010, comerţul cu gaze naturale lichefiate au avut o pondere de 30% din piaţa mondială de gaze, volumul acesteia crescând cu 22,6%. Livrările de gaz prin conducte pierde teren în fața gazului lichefiat. În 2010 au crescut cu numai 5,4%, în principal datorită livrărilor crescute de gaz rusesc către Europa.

În timp ce în Europa, monopolul rusesc, cu diferite succese rezistă împotriva încercărilor clienților de a reduce prețul de procurare a gazelor, în America, preţurile continuă să scadă – în decurs de mai puțin de 4 ani acestea au înregistrat un declin de 80%. În luna aprilie 2012 prețul gazelor a fost la valoarea minimă din ultimii 10 ani – 70 dolari pe 1.000 m3. Read more of this post

%d bloggers like this: