Directorul ANRE, Victor Parlicov, a fost ales președinte al ERRA

descărcareDirectorul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), Victor Parlicov, a fost desemnat președinte al Asociației Regionale a Reglementatorilor din domeniul Energetic (ERRA), funcție pe care o va deține timp de doi ani.

Victor Parlicov a fost ales cu votul a 21 dintre cei 22 de membri cu drept de vot, prezenți la Adunarea Generală a ERRA, care a avut loc pe 10 iunie în Budapesta, Ungaria. În calitate de vicepreședinte al ERRA a fost ales Alparslan Bayraktak (Turcia).

Principalele priorități strategice pentru dezvoltarea ERRA în următorii ani sunt: crearea de noi platforme pentru intensificarea colaborării dintre instituțiile de reglementare (membre ERRA) în scopul diseminării celor mai bune practici, inclusiv dezvoltarea și completarea bazei de date privind costurile și tarifele din sectorul energetic, pentru a deveni un instrument de benchmarking aplicabil la calcularea obiectivelor de eficientizare a costurilor pentru companiile reglementate; dezvoltarea platformei de dialog, lansată între asociațiile reglementatorilor din țările și regiunile în curs de dezvoltare; consolidarea relațiilor cu organizațiile și instituțiile internaționale, care formează agenda în sectorul energetic la nivel global, regional și sub-regional, precum Comisia Europeană, Comunitatea Energetică, Banca Mondială, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, dar și cu mediul de afaceri, academic și de cercetare din sectorul energetic etc. Read more of this post

%d bloggers like this: