UNIUNEA EUROPEANĂ RAMBURSEAZĂ CHELTIUELILE PENTRU ACHIZIȚIONAREA CAZANELOR PE BIOMASĂ DESTINATE FAMILIILOR, MICROÎNTREPRINDERILOR ȘI ÎNTREPRINDERILOR MICI

12Proiectul Energie şi Biomasă, finanţat de Uniunea Europeană, lansează, în parteneriat cu Agenţia pentru Eficienţă Energetică,  Programul de subvenţionare a achiziţionării cazanelor pe biomasă pentru gospodăriile casnice, microîntreprinderile şi întreprinderile mici. Mărimea subvenţiei este de 1.300 Euro şi 700 Euro şi este stabilită în funcţie de parametrii tehnici ai cazanului selectat. Numărul total al beneficiarilor Programului de subvenţionare va fi de 300: 250 gospodării casnice şi 50 întreprinderi.

Programul de subvenţionare a fost extins şi în Proiectul Energie şi Biomasă 2 datorită succesului acestuia înregistrat în prima etapă de proiect.  Regulile de depunere a dosarului rămân, în linii mari,  aceleaşi. Noutatea pentru etapa nouă a proiectului este gradaţia subvenţiei în funcţie de performanţa cazanului selectat”, susţine Alexandru Ursul, managerul Proiectului Energie şi Biomasă.  Astfel, mărimea subvenţiei este de:

– 1.300 Euro pentru cazanele pe biomasă cu un randament egal sau mai mare de 85 %, minim 36 ore autonomie de lucru, panou automatizat de control, biocombustibil utilizat – brichete și/sau pelete.

700 Euro pentru cazanele pe biomasă cu un randament egal sau mai mare de 75%, minim 6 ore autonomie de lucru, panou automatizat de control, și biocombustibil utilizat – brichete.

Beneficiari ai Programului de subvenţionare pot fi persoanele fizice cu domiciliul în Republica Moldova şi   întreprinderile mici sau microîntreprinderile, rezidente ale Republicii Moldova. Ei trebuie să fie proprietari sau coproprietari ai imobilului/întreprinderii  în care se va instala cazanul pe biomasă, iar imobilul nu trebuie să fie racordat la sistemul centralizat de încălzire.

Pentru a beneficia de subvenţie urmează să faceţi următorii paşi:

1. Să alegeţi cazanul produs sau asamblat în R. Moldova şi compania ce vă va oferi şi instala cazanul;

2. Să depuneţi setul de documente la Agenţia pentru Eficienţă Energetică;

3. Să instalaţi cazanul în propria casă sau întreprindere şi să primiţi subvenţia.

Cererile de înscriere în program vor putea fi depuse, începând cu 10 August, la Agenţia pentru Eficienţă Energetică: Chişinău, str. Alecu Ruso 1, et.10,  Tel: (22) 499 444 (ext.8);  Mob.: +373 67430436; Email: programe@aee.md.

Cazanele ce pot fi procurate în cadrul acestui program urmează a fi produse sau parțial asamblate în Republica Moldova. Ele pot fi achiziţionate de la companiile acreditate în program. Procesul de acreditare a fost lansat de Agenţia pentru Eficienţă Energetică pe 27 iulie 2015, este unul continuu  şi este deschis tuturor companiilor ce produc sau asamblează cazane pe biomasă în Republica Moldova.

Toată informaţia despre program  este disponibilă pe www.biomasa.md și http://www.aee.md

Programul de acordare în condiţii avantajoase a cazanelor pe biomasă pentru gospodăriile casnice este o activitate a Proiectului „Energie şi Biomasă”, realizată în parteneriat cu Agenţia pentru Eficienţă Energetică.

În prima etapă a Proiectului Energie şi Biomasă (2011-2014), 620 de familii şi întreprinderi şi-au instalat cazane pe biomasă cu 1.300 Euro rambursare din fonduri europene.

Proiectul Energie şi Biomasă 2 este un proiect de trei ani realizat în 2015-2017. Proiectul are un buget total de 9,41 milioane Euro acordaţi de Uniunea Europeană şi este implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare. Read more of this post

Advertisements

A fost lansat concursul de selectare a raioanelor în care vor fi create Parteneriate Public Private de livrare a bioenergiei

Proiectul european Energie şi Biomasă invită raioanele din Republica Moldova să se înscrie în concursul de lansare a Parteneriatelor Public Private (PPP) în livrarea serviciilor bioenergetice.

În baza acestor modele, responsabilitatea gestionării centralelor termice pe bioenergie, asigurarea cu biocombustibil de calitate şi angajarea/plata operatorilor revine agentului economic, autorităţile locale plătind doar costul gigacaloriei produse.

„Proiectul Energie şi Biomasă va acorda autorităţilor locale surse nerambursabile (sub formă de grant) pentru co-finanţarea fiecărui proiect, precum şi va finanţa studiile de fezabilitate ce urmează a fi realizate pentru fiecare raion în parte. În cadrul proiectului, vor fi sprijinite financiar lansarea a 7 modele de PPP în ţară”, anunţă Alexandru Ursul, managerul Proiectului Energie şi Biomasă  2.

Pentru participare la concurs, autoritățile locale trebuie să întrunească următoarele condiții:

  • Să reprezinte Administrația Publică Locală de nivelul II;
  • Să demonstreze cunoștințe în domeniul constituirii unui PPP prin prezentarea unui plan concret şi fezabil de realizare a acestuia pentru raionul reprezentat.

Termenul limită de depunere a dosarelor de participare la concurs este 27 aprilie 2015. Autoritățile locale interesate urmează Read more of this post

Care sunt cheltuielile pentru încălzirea cu biomasă vs. cărbune și gaze naturale (studiu de caz)

După ce în Republica Moldova in ultimii 3 ani au fost instalate peste 140 de centrale termice pe bază de biomasă doar în cadrul proiectului Energie și Biomasă, există încă mulți sceptici părtinitori ai încălzirii pe bază de gaze naturale ce nu se lasă încă convinși că încălzirea pe biomasă este mai ieftină. Mai mult ca atât, puțini conștientizează beneficiul valorificării resurselor energetice locale și locurilor noi de muncă create comparativ cu utilizarea resurselor energetice importate.

Am luat ca studiu de caz grădinița din satul Calfa raionul Anenii Noi. Aceasta are o suprafață încălzită de 800 m2 și până în anul 2012 a fost termoficată cu ajutorul unei centrale termice pe gaze. Din 2012 instituția are instalată o centrală termică pe peleți cu sistem de alimentare automată. Din spusele directoarei anual se economisesc aproximativ 30% din cheltuielile pentru energie ceea ce ar însemna între 30 și 40 mii MDL la prețul de 2000-2300 MDL pentru o tonă de peleți (preț achitat de instituție în sezonul de încălzire precedent).

Am încercat să analizez câteva scenarii de evoluție a prețului la peleți și să calculez care ar fi economiile considerând tariful la gaze naturale neschimbat în următorii ani (6.72 MDL/m3 incl. TVA). Pentru comparație am analizat și scenariul în care clădirea ar fi fost încălzită cu ajutorul unei centrale termice pe cărbune.

Caracteristicile de bază ale centralelor termice sunt:

Cazane

Până la instalarea centralei noi clădirea era aprovizionată cu energie termică de la o centrală termică pe gaze. Estimând eficiența totală a sistemului de 90% obținem cheltuieli anuale de aproximativ 115 mii MDL (calculat la tariful din 2011). În realitate cheltuielile puteau fi mai mici din considerente de economisire.

Rezultatele calculelor sun prezentate în tabelul de mai jos.

economiiAnalizând rezultatele prezentate în tabel constatăm că încălzirea pe biomasă este cea mai eficientă din punct de vedere economic și într-o perspectivă mai îndelungată de timp, chiar dacă prețul peleților va crește până la 3000 MDL/t, instituția tot va înregistra economii. În același timp trebuie de menționat și faptul că economiile vor crește și în cazul unei eventuale creșteri a prețului la gaze și cărbune, lucru și mai probabil comparativ cu creșterea prețului la peleți.

A fost lansat un nou proiect în domeniu producerii energiei din biomasă

download25 de şcoli şi grădiniţe din ţară vor avea încălzire pa bază de biomasă datorită unui grant de 14 milioane de dolari oferit de guvernul Japoniei.

În cadrul acestui proiect va fi construită şi o uzină de producerea peletelor în satul Porumbeni la Institutul de Fitotehnie. Cazanele, precum şi fabrica de producere a peletelor, sunt aduse din Japonia. Astfel Japonia oferă un sprijin producătorilor săi şi contribuie la dezvoltarea surselor de energie regenerabilă din Republica Moldova. Pentru a asigura o calitate bună a asamblării sistemelor de încălzire pe biomasă, Japonia a trimis o echipă de ingineri care să participe la asamblarea şi punerea în exploatare a echipamentelor.

Prim-ministrul Iurie Leancă a participat la testarea primei instalaţii, în incinta întreprinderii INCONMAŞ SA unde sunt asamblate cazanele. „Acest grant va schimba viața și activitatea a 25 grădinițe și școli din țară. Cel mai important este că prin aceste noi tehnologii se va schimba viața spre bine la aceste instituții. Proiectul contribuie la procesul de modernizare, crearea unor condiții cât mai bune pentru copii. Prin aceste echipamente moderne, ne permitem să vedem ce înseamnă energie regenerabilă, ne permitem să reducem dependența de resursele energetice convenționale”, a precizat premierul.

Proiectul „Utilizarea eficientă a combustibilului solid din biomasă”, realizat cu sprijinul guvernului Japoniei, are drept scop promovarea sistemelor de încălzire cu produse din biomasă, ceea ce va reduce semnificativ costurile de energie, va dezvolta sistemele de încălzire durabilă și va încuraja întrebuințarea energiei regenerabile.

Utilizarea sistemelor de încălzire pe bază de biomasă aduse din Japonia va permite reducerea cheltuielilor cu 30% faţă de utilizarea gazului natural. Acest proiect se încadrează în Strategia Energetică 2020, care prevede utilizarea biomasei ca fiind o direcţie de importanţă prioritară, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Sursa: gov.md

Cum alegem brichete si pelete de calitate?

Promovarea surselor de energie regenerabila de catre FISM

Caravana de cazane pe biomasă

Caravana de cazane pe biomasă s-a lansat astăzi în satul Olăneşti, raionul Ştefan Vodă. Expoziţia mobilă de cazane pe biomasă destinate gospodăriilor casnice ce pot fi cumpărate cu 1.300 de Euro rambursare din fonduri  europene s-a lansat astăzi în raionul Ştefan Vodă. Mii de oameni din satele raionului au putut vedea pe viu cum funcţionează cazanele pe biomasă şi tipurile de biocombustibil produs în Republica Moldova.

Băştinaşii raionului Ştefan Vodă, dar şi oaspeţii din raioanele limitrofe au primit din prima sursă informaţia completă despre Programul de subsidiere a achiziţionării cazanelor pe biomasă, au văzut oferta de cazane din cadrul programului şi au discutat cu echipa Proiectului Energie şi Biomasă şi ai Agenţiei pentru Eficienţă Energetică despre potenţialul energiei din biomasă pentru Republica Moldova şi valorificarea acestuia în vederea diminuării dependenţei energetice externe.

Uniunea Europeană oferă alternativă încălzirii cu gaze sau cărbune. Orice gospodărie casnică poate achiziţiona cazan pe biomasă din oferta companiilor înregistrate în program şi primi, după instalarea acestuia, 1.300 de Euro din fondurile Proiectului UE-PNUD „Energie şi Biomasă”, a declarat Nicolae Zaharia, expert în dezvoltarea afacerilor în cadrul Proiectului Energie şi Biomasă.

Expoziţii mobile de cazane pe biomasă destinate gospodăriilor casnice vor fi organizate pe perioada Aprilie – Mai, în raioanele Ştefan Vodă, Cahul, Comrat, Hânceşti, Ungheni, Bălţi, Orhei, Edineţ şi Soroca. Scopul expoziţiilor este de a promova energia din biomasă, ca o alternativă ecologică şi economică încălzirii cu gaze sau cărbune.

Din octombrie 2013 ne încălzim casa cu energie din biomasă. Cazanul l-am cumpărat în aceeaşi lună ca răspuns la oferta Proiectului Energie şi Biomasă. Primul sezon de încălzire ne-a arătat cifre îmbucurătoare, având economii de circa 40% comparativ cu preţul la gaz pe care îl plăteam până atunci. Pe lângă economiile evidente de bani, încălzirea cu biomasă ne oferă şi siguranţă. Ori, peletele şi brichetele pe care îl folosim este produs în Republica Moldova”, susţine Larisa Seu, unul din beneficiarii Programului.

Programul de subsidiere a gospodăriilor casnice la achiziţionarea cazanelor pe biomasă a  fost lansat de Proiectul UE-PNUD „Energie şi Biomasă” şi este realizat în parteneriat cu Agenţia pentru Eficienţă Energetică. În total, circa 600 de familii din Republica Moldova vor putea cumpăra cazane moderne pe bază de biomasă în condiţii avantajoase în cadrul acestui program. Read more of this post

%d bloggers like this: