Miisterul Economiei a anuntat ca la sfarsitul verii va incepe constructia gazoductul Iasi – Ungheni
27/05/2013 Leave a comment

Faza finală a proiectului o reprezintă construcția gazoductului Ungheni-Chișinău, cu o lungime de 130 de km. Potrivit viceprim-ministrului Valeriu Lazăr, mai mulți parteneri de dezvoltare și-au exprimat interesul în finanțarea acestui proiect.Vicepremierul Valeriu Lazăr a mai discutat cu ministrul român delegat pentru energie, Cosntantin Niță, și opțiunile de aderare a Republicii Moldova la Rețeaua europeană a operatorilor de sistem ENTSO-E. Potrivit lui Valeriu Lazăr, elaborarea unui studiu de fezabilitate, cu sprijinul Programului Operațional Comun Republica Moldova-Ucraina-România, va indica modalitatea optimă de interconectare a celor două sisteme energetice.
”Aderarea la ENTSO-E în condițiile existenței conexiunilor fizice va consolida securitatea energetică și va oferi posibilitatea de a alege oricând și fără constrângeri între alternativa de a cumpăra energie din Est sau din Vest, precum și arbitrajul comercial între cele două blocuri”, a declarat Valeriu Lazăr. În cadrul vizitei dlui Niță la Chișinău a fost semnat un Acord de parteneriat între Ministerul Economiei al Republicii Moldova și Agenția Națională pentru Resurse Naturale din România, instituții ce gestionează construcția gazoductului Ungheni – Iași. De asemenea, a fost semnat un Memorandum de înțelegere între Institutul de Studii și Proiectări Energetice din București, ISPE, și Institutul de Cercetare, Proiectare și Tehnologie Energoproiect din R.Moldova.
Sursa: http://www.mec.gov.md