Germania va acorda circa 9 mln euro pentru dezvoltarea regională din țara noastră


Guvernul Federal German va acorda Republicii Moldova circa 9 mln euro pentru implementarea proiectelor de dezvoltare regională din Nord, Centru și Sudul țării.

Despre prioritățile intensificării cooperării în domeniul dezvoltării regionale dintre Moldova și Germania, precum și despre suportul financiar nerambursabil acordat domeniului dezvoltării regionale au discutat în după amiaza zilei de ieri, Marcel Răducan ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor și Leo Kreuz șeful Departamentului pentru Europa de Est în cadrul Ministerului Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare.

Ministrul Marcel Răducan a mulțumit Guvernului Federal German pentru suportul acordat în promovarea dezvoltării regionale din țara noastră și a precizat că scopul întrevederii este de a reitera prioritățile și obiectivele pentru implementarea proiectelor în anul viitor.  De asemenea, ministrul a menționat proiectele realizate cu sprijinul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) prin intermediul Agențiilor de Dezvoltare Regională se bucură de rezultate tangibile.

Astfel, cu suportul GIZ, în regiunile de dezvoltare Nord, Centru și Sud, se implementează 5 proiecte pilot de dezvoltare regională în cadrul proiectului “Modernizarea serviciilor publice locale”: aprovizionarea cu apă potabila a locuitorilor din s. Roșu (GIZ); aprovizionarea cu servicii de apă și canalizare a locuitorilor satului Duruitoarea Veche, comuna Costești, r-nul Rîșcani;  iluminare stradală în comuna Tătărăuca Veche, raionul Soroca; creşterea eficienţei energetice a spitalului regional Orhei; extinderea managementului integrat de colectare și stocare a deșeurilor solide din 7 localități rurale or. Șoldănești.

La rîndul său, Leo Kreuz a subliniat că Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor din Republica Moldova este apreciat pentru procedurile transparente utilizate în selectarea și implementarea proiectelor, fapt care permite dezvoltarea relațiilor de parteneriat și continuarea angajamentelor. “Este o dovadă de încredere față de posibilitățile noastre și apreciem atitudinea MDRC de a realiza o schimbare durabilă. Avem relații colegiale și orice decizie o luăm în comun. Ne bucurăm să colaborăm deschis și transparent” a subliniat Leo Kreuz.

Marcel Răducan a mulțumit pentru aprecieri și a precizat că deviza MDRC este „Transparență, Calitate și Eficiență”.

În acest context a fost extins bugetul proiectului “Modernizarea serviciilor publice locale”: cu 3,6 mln euro în scopul continuării măsurilor în următoarele domenii: sistemul eficient de iluminare stradală în Tătărăuca Veche, îmbunătățirea aprovizionării cu apă prin intermediul Apa Canal Cahul, evaluarea eficienţei energetice în spitalul din Orhei, îmbunătățirea gestionării deşeurilor în raioanele Șoldănești, Rezina şi Floreşti.

În cadrul discuțiilor delegația germană a precizat că 5,3 mln euro vor fi destinate Fondului de dezvoltare regională și acesta va oferi mijloace financiare exclusiv pentru investiţii în domeniile: aprovizionarea cu apă, tratarea apelor uzate, gestionarea deşeurilor şi eficiența energetică a edificiilor publice.

Implementarea eficientă a fondurile angajate va genera extinderea finanțării proiectelor din domeniul dezvoltării regionale prin intermediul Agențiilor de Dezvoltare Regională, instituții subordonate Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor.

Procesul-verbal al negocierilor cu privire la cooperarea în dezvoltare între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Federale Germania a fost semnat miercuri, 21 noiembrie la Cancelaria de Stat.

Sursa: http://serviciilocale.md

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: