Legea energiei scumpeşte forţat viaţa românilor


Din cauza restrângerii pieţei, impusă prin noua legislaţie, electricitatea îi costă tot mai mult pe producătorii de mărfuri, obligându-i să crească preţurile produselor.

Energia electrică înglobată în costul oricărui obiect din jurul nostru (nu doar cea de la priză) se scumpeşte nejustificat, pentru că furnizorii şi industriaşii nu se mai pot întâlni în mod direct, ci sunt obligaţi să tranzacţioneze curentul pe o piaţă unică.

Înainte de apariţia Legii 123/2012 (Legea energiei electrice şi a gazelor naturale), industriaşii puteau să-şi negocieze preţurile pentru energie pe două pieţe, şi astfel exista posibilitatea alegerii preţului cel mai bun pentru consumul lor.

La Bursa Română de Mărfuri se întâlneau micii industriaşi cu furnizorii de calibru mai redus, iar pe bursa de energie OPCOM se tranzacţionau contracte pe termen lung, cu valori mult mai mari, şi se asigura o echilibrare între furnizare şi consum.

Acum, Legea 123 impune tuturor jucătorilor din România să intre pe OPCOM, care are reguli de tranzacţionare mult mai grele pentru mica industrie şi cotaţiile sunt mult mai ridicate, astfel că energia devine automat mai scumpă pentru consumatori.

Din iulie (când a apărut Legea energiei) până în prezent, curentul pentru industrie s-a scumpit deja cu 10% doar din cauza restrângerii pieţei, şi această majorare de cost se va repercuta foarte curând în preţurile mărfurilor pe care noi le cumpărăm de pe piaţă, avertizează specialiştii.

Încălcăm normele UE de concurenţă

 „Lipsa de concurenţă între pieţe duce la creşteri ale costurilor, atât băneşti, cât şi administrative. A avea «cel puţin» o piaţă de energie, aşa cum a recomandat Uniunea Europeană, nu înseamnă a avea «numai» o piaţă, aşa cum s-a interpretat la Bucureşti. România a ajuns în plin conflict cu normele europene de concurenţă şi noi nu vom lăsa lucrurile să rămână aşa“, a declarat pentru „Adevărul“ Septimiu Stoica, preşedintele Bursei Române de Mărfuri.

El a mai spus că va creşte foarte mult preţul energiei electrice pentru companii, pentru că acestea nu mai pot prelua energia de la furnizorii mici şi mijlocii, care aveau oferte mult mai bune decât cele întâlnite pe OPCOM.

„Furnizorii şi industriaşii sunt practic forţaţi să-şi tranzacţioneze contractele indirect, pe Piaţa pentru Ziua Următoare din cadrul OPCOM, unde preţurile sunt extrem de mari faţă de celelalte platforme, şi astfel costurile cresc artificial“, a explicat Septimiu Stoica. El a precizat că va sesiza Direcţia Generală de Concurenţă de la Bruxelles în legătură cu situaţia creată pe piaţa românească a energiei electrice.

Furnizorii, ameninţaţi de blocaj

De cealaltă parte, nici furnizorii de energie nu sunt mulţumiţi de Legea 123. Pentru ei, necesitatea corectării legislaţiei este şi mai stringentă: băncile nu-i mai creditează dacă nu se prezintă cu contracte certe. „Avem nevoie de previziuni, nu putem să lucrăm doar pe Piaţa pentru Ziua Următoare, pentru că băncile nu ne acordă finanţare“, ne-au declarat liderii Asociaţiei Furnizorilor de Energie Electrică din România.

Sursa: adevarul.ro

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: