Gazele de şist, speranţa României de eliberare de sub “talpa” Gazprom


Americanii au venit, în sfârşit, să salveze Europa de sub “talpa” energetică rusă! Tehnologia gazelor de şist, care a făcut SUA cel mai mare producător de gaze din lume şi a ieftinit preţurile pentru consumatori, ameninţă supremaţia Gazprom în Europa de Est, inclusiv România, potrivit unei analize Bloomberg.

Mari companii internaţionale precum Exxon Mobil, Chevron şi Talisman Energy sunt în fruntea revoluţiei prin explorarea gazelor de şist, din Polonia până în România şI Bulgaria.
Potrivit unui raport din 5 aprilie 2011 al Energy Information Administration, România Ungaria şI Bulgaria au împreună rezerve recuperabile de gaze de şist de 19 trilioane de metri cubi, în vreme ce Polonia are 187 trilioane de metri cubi. SI alte ţări europene au rezerve imense, precum Franţa, cu 180 trilioane de metri cubi. Circa 25% din consumul Europei provine din Rusia, unde Gazprom are monopol asupra exporturilor.

In Romania grupul Chevron este interesat de explorarea gazelor de şist. Chevron deţine un perimetru de exploatare în zona Bârlad, cumpărat în toamna anului trecut de la firma Regal Petroleum cu 25 milioane dolari fără taxe. Totodată, compania sârbă NIS, care este deţinută de grupul rus Gazprom Neft va explora patru blocuri din vestul României în parteneriat cu o companie candiană, vizând şi gazele de şist.

Gazprom ne ameninţă cu noi scumpiri

România importă circa 20-25% din consumul său de gaze iar restul este produs în cantităţi aproape egale de către Romgaz şI Petrom. Gazprom a avertizat în urmă cu câteva luni că spre finele anului preţul gazelor naturale ar putea ajunge la noi recorduri mondiale, de peste 500 dolari pe mia de metri cubi. Creşterea survine după scumpirea petrolului pe bursele mondiale, iar aceasta urmează preţul ţiţeiului la o distanţă de 6-9 luni. Preţul petrolului a crescut cu 20% de la începutul anului, şI acum se tranzacţionează între 110 şI 120 dolari pe baril. Distribuitorii de gaze au cerut deja în dese rânduri majorări ale preţului la consumatori pe motiv că tarifele recunoscute de ANRE nu acoperă toate costurile de import. Ultima oară când Gazprom a practicat astfel de tarife foarte mari a fost în 2008, când cotaţiile petrolului au ajuns la nivelul record de 147 de dolari pe baril.

Ruşii ne-ar da gaze ieftine dacă le-am da Romgaz

România ar putea primi gaze mai ieftine faţă de preţurile actuale dacă le-am da ceva la schimb, declara în data de 17 mai Igor Sidorov, consilier economic al Ambasadei Rusiei la Bucureşti.
“România n-ar obţine neapărat un preţ mai bun la gaze dacă s-ar elimina intermediarii, dar dacă ar oferi ceva grupului Gazprom, dacă ar face un pas înainte către Gazprom, ar putea”, afirma el la reuniunea miniştrilor Economiei din statele membre ale Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre. Sidorov spunea atunci că dacă România ar fi vândut Distrigaz Sud către Gazprom, care a vrut să o cumpere, statul ar fi avut un preţ mai bun la gaze în prezent. Distrigaz Sud a fost preluată în 2005 de grupul francez Gaz de France.
Trebuie notat că statele care au căzut la astfel de acorduri au rămas şI cu societăţile date şI cu buza umflată. Iar ulterior, ruşii au practicat “şantaj energetic” atunci când nu le-a convenit diverse decizii economice sau politice ale statelor respective. Sârbii au dat ruşilor 51% din compania petrolieră NIS grupului Gazprom Neft pentru doar 400 de milioane de dolari, un preţ extrem de scăzut ce a declanşat scandaluri în ţara vecină. Scopul a fost, însă, susţinerea rusă a poziţiei sârbe în privinţa Kosovo. ホn final Kosovo a fost recunoscut ca stat de peste 60 de state iar sârbii au rămas de facto fără o bucată din teritoriu. De asemenea, armenii au dat distibuţia de gaze Gazprom pentru a câştiga sprijin în disputa cu azerii legată de Nagorno-Karabah. Republica Moldova a cedat majoritatea acţiunilor la Moldovagaz în contul datoriilor istorice acumulate de Transnistria. Ba chiar şI alte state “prietene” Rusiei, precum Belarus şi Ucraina au probleme cu Gazprom, care doreşte creşterea tarifelor la gaze. In iulie 2008, după semnarea unui acord între SUA şi Cehia pentru amplasarea în această ţară a radarului pentru scutul balistic anti-rachetă, Tatneft a redus volumele de petrol transportate către Cehia prin conducta Drujba.

Salvarea vine în cel puţin 10 ani

Polonia estimează să înceapă producţia în zece ani iar Germania este şI ea interesată, din moment ce a anunţat că îşi va închide centralele nucleare până în 2022. Acestea produc acum 23% din energia electrică a celei mai mari economii europene.
Preşedintele american, Barack Obama, a oferit, în prima sa vizită oficială în Polonia, efectuată luna trecută, expertiză privind tehnologia de extracţie a gazului de şist, folosită în numeroase state americane, din Texas până în Pennsylvania, pentru extragerea gazelor naturale din formaţiile de roci de şist. Tot aici s-au făcut şI cele mai mari progrese.
“Condiţiile geologice din Polonia sunt fenomenale. Există un volum remarcabil de depozite de gaze”, a declarat Ingo Kapp, fizician la centrul german de cercetare geologică GFZ, de la Potsdam, specializat în tehnologii de explorare.

Sursa: jurnalul.ro

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: