Iluminatul – potenţial de eficienţă energetică (partea 1)


Suntem obişniţi să auzim, să discutam despre politici, bune intenţii şi angajamente în domeniul eficienţei energetice dar cu părere de rău, demulte ori, ne oprim aici. În acelaşi timp m-am convins că măsurile practice de eficientizare a consumului de energie nu pre sunt uzuale de aceea am decis să vin cu o serie de articole/ culegeri de măsuri practice de eficientizare a consumului de energie prin care să aduc date concrete pe care mulţi consumatori de energie nu le cunosc. Această serie de articole o voi începe cu iluminatul, consider că e domeniul în care fiecare om poate să contribuie la eficientizarea consumului de energie şi chiar la reducerea facturii la curent electric.

Lumină mai multă cu mai puţină energie

Pe măsură ce Uniunea Europeană stabileşte standarde tot mai ridicate privind eficienţa energetică, soluţiile pentru iluminatul locuinţelor devin tot mai ecologice. Începând cu 1 septembrie 2009, în Europa , becurile incandescente şi alte lămpi ineficiente din punct de vedere energetic au început să fie înlocuite cu lămpi mai economice. Trecând la produse de iluminat mai eficiente, populaţia poate economisi energie şi poate contribui la atingerea obiectivelor UE în materie de protecţie a mediului.

De ce a fost necesară acţiunea UE?

  • UE a interzis vechile becuri incandescente cu o putere mai mare sau egală cu 100W şi a început trecerea la un iluminat mai ecologic.
  • Uniunea elimină treptat toate becurile ineficiente din punct de vedere energetic de pe piaţa europeană.
  • Până în 2020, prin această măsură se va economisi suficientă energie cât pentru a asigura alimentarea a 11 milioane de case pe an, în timp ce facturile la curent vor scădea, în medie, cu 25 de euro pe an.
  • Schimbări treptate

    Noile norme referitoare la becuri au la bază argumente ştiinţifice solide. Ele ţin cont de nevoile acestui sector şi de solicitările organizaţiilor pentru protecţia consumatorilor.

    Iluminatul ineficient va fi eliminat pe parcursul mai multor ani, pentru a le permite consumatorilor şi companiilor să se adapteze treptat la schimbare.

    Mai durabile şi mai ieftine

    Becurile moderne, mai eficiente, oferă cel puţin aceleaşi avantaje ca şi predecesoarele lor.

    Trecând la becurile fluorescente compacte, familiile şi companiile îşi pot reduce contribuţia negativă la schimbările climatice şi pot face economii, în acelaşi timp.

    Costul iniţial, mai ridicat, este recuperat rapid deoarece becurile nu utilizeză decât un sfert sau o cincime din electricitatea folosită de becurile incandescente şi au o durată de viaţă de 6-10 ori mai mult.

    Pe parcursul duratei sale de viaţă, un singur bec fluorescent compact vă va ajuta să economisiţi 60 de euro. În plus, preţul noilor becuri va scădea, pe măsură ce numărul persoanelor care le cumpără va creşte.

    Becurile cu LED – o soluţie pentru viitor

    Diodele electroluminescente (LED-urile) sunt alt tip de bec economic care oferă chiar şi mai multe avantaje. Sunt la fel de eficiente ca şi becurile fluorescente compacte, nu conţin mercur şi au o durată de viaţă mult mai lungă.

    Aceleaşi becuri, cu îmbunătăţiri

    Pentru ca tranziţia să fie cât mai uşoară, puteţi folosi becurile îmbunătăţite care utilizează tehnologia pe bază de halogen. Acestea seamănă foarte mult cu vechile becuri şi oferă acelaşi tip şi aceeaşi calitate de lumină imediat ce sunt aprinse.

    Mai multe opţiuni

    În mod paradoxal, interzicerea iluminatului ineficient din punct de vedere energetic le oferă consumatorilor o gamă mai variată de produse din care pot alege. Ca răspuns la cererea de soluţii alternative, companiile introduc pe piaţă noile tipuri de becuri mai repede decât ar fi făcut-o în alte condiţii.

    Ambalajul şi condiţiile de securitate

    Legislaţia referitoare la becurile incandescente include norme clare de ambalare şi etichetare, astfel încât, atunci când cumpăraţi un bec, veţi şti ce durată de viaţă are, câtă energie consumă, ce calitate are lumina pe care o produce şi ce trebuie să faceţi cu becurile uzate sau sparte.

    De asemenea, există norme europene cu privire la aruncarea becurilor fluorescente compacte, cărora trebuie să li se acorde atenţie specială.

    La fel de multă lumină, pentru tot atât de mult timp

    Contrar a ceea ce se crede, becurile fluorescente compacte pot produce la fel de multă lumină ca şi becurile clasice. Pentru a vă convinge, trebuie doar să comparaţi cantitatea de lumină indicată pe ambalaj.

    Normele UE prevăd şi că durata de viaţă trebuie menţionată pe ambalaj, folosind ca punct de reper media de o pornire şi o oprire pentru fiecare oră de funcţionare. Dacă trebuie să aprindeţi şi să stingeţi becul de mai multe ori, puteţi cumpăra becuri fluorescente compacte special concepute în acest scop.

    Advertisements

    Leave a Reply

    Fill in your details below or click an icon to log in:

    WordPress.com Logo

    You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

    Twitter picture

    You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

    Facebook photo

    You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

    Google+ photo

    You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

    Connecting to %s

    %d bloggers like this: