Etichetarea energetica in contextul noului cadru legal al RM


La 30 iulie 2010 Ministerul Economiei al Republicii Moldova a organizat o conferinţă de presă cu genericul „Etichetarea energetică în contextul noului cadru legal al Republicii Moldova”.

Conferinţa de presă a fost organizată cu ocazia proiectului „Suport pentru implementarea acordurilor dintre RM şi UE”, finanţat de Uniunea Europeană.

Conform Ministerului Economiei, la 23 decembrie 2009 Republica Moldova a adoptat Legea pentru aderarea Republicii Moldova la Tratatul de constituire a Comunităţii Energetice, nr. 117-XVIII, prin care se obligă să întreprindă toate măsurile necesare pentru realizarea prevederilor tratatului nominalizat, iar la 17 martie 2010, la Viena, Austria, a fost semnat Protocolului de aderare la Comunitatea Energetică. Din 1 mai 2010, RM este membru cu drepturi depline la Tratatul Comunităţii Energetice.

Aceasta presupune pentru Republica Moldova: integrarea, în viitor, în piaţa energetică regională şi sporirea gradului de securitate energetică a statului; dezvoltarea relaţiilor cu ţările membre ale Comunităţii Energetice şi preluarea celor mai bune practici ale statelor membre la Comunitatea Energetică; restructurarea sistemului energetic autohton dar şi transpunerea aquis-ul comunitar în domeniul energetic, pentru crearea condiţiilor necesare dezvoltării pieţii energetice.

În continuarea, la 2 iulie 2010 a fost adoptată Legea privind eficienţa energetică (care încă nu a fost publicată – n.a.) care transpune Directiva Europeană 2006/32/CE din 5 aprilie 2006 „privind eficienţa la consumatorii finali şi serviciile energetice”. Aceasta, implicit, presupune şi transpunerea Directivei–cadru 92/75/CEE din 22 septembrie 1992 „privind indicarea, prin etichhetare şi informaţii standard despre produs, a consumului de energie şi alte resurse la aparatele de uz casnic” şi ale celor 8 directive de implementare. Reamentim că la 19 mai 2010, directiva în cauză a fost modificată prin Directiva 2010/30/EC.

Paşi ulteriori a fi întreprinşi în domeniul etichetării energetice sunt:

• elaborarea actelor normative pentru transpunerea directivelor cadrul şi a directivelor implementatoare către luna octombrie 2010;
• elaborarea cu ajutorul grupul de lucru creat prin ordinul Ministerului, a propunerii de politici publice „cu privire la promovarea eficientei consumul energiei electrice in sectorul rezidenţial si public”, aplicînd metodologia analizei ex-ante a impactului politicilor publice.

Informarea fiecărui cetăţean aparte privind benefiicile unei clase energetice faţă de alta este extrem de importantă. O decizia de procurarea al unui produs cu impact energetic, cum ar fi frigiderul, maşina de spălat, etc., în cunoştinţă de cauză, îl va ajuta să realizeze economii, dar şi să contribuie la atingerea ţintei naţionale de reducere a consumului energetic – 20% către anul 2020, propusă prin programul de eficienta energetica pînă în 2020, cît şi la reducerea emisiilor gazelor cu efect de seră.

Advertisements

2 Responses to Etichetarea energetica in contextul noului cadru legal al RM

  1. oleg moraru says:

    buna ziua si multumim pentru informatiile noi care le expuneti zi de zi
    dar vor fi oare ele implimentate sau vor ramine doar pe hirtie.
    fiind ca invitat la forumul vienez ce a fost organizat de guvernul R.M,am asistat la conferinta cu privire la energia verde,toti au vorbit frumos dar pina la urma nu s-a conclus nimic,doar ca BERD a donat R.M 13milioane euro
    pentru ce au donat concret nu se stie
    as dori sa stiu vor fi date si la noi in tara certificate verzi pentru energie renovabila,si chit ar sa coaste un kw ora de energie verde
    multumim inca odata

  2. Ion MUNTEAN says:

    Ma bucur mult sa aflu ca acest blog are tot mai multi cititori fideli, iar informatia plasata pe blog le este utila.

    Este greu de spus daca vom avea sau nu implementate masuri practice in eficienta energetica sau surse regenerabile aici in RM. Un lucru este sigur ca odata ce am aderat la Comunitatea Energetica Europeana avem suportul acesteia (inclusiv cel financiar) in a realiza ceva si nevalorificarea oportunitatilor oferite ne va costa prea mult. Suntem cu mult in spatele experientelor europene iar realizarile in aceste domenii le vad pasii mici durabili care ar misca lucrurile inainte.
    Ce tine de certificatele verzi, acestea sunt o forma de sustinere a energiei verzi de catre guvernul Romaniei in felul in care aceasta o poate face ca stat membru UE. In cazul Moldovei cred ca pot fi elaborate mai multe scheme prin care statul ar putea sustine producerea energiei verzi. La moment stiu ca se pregateste o lege pentru ratificarea statutului Agentiei Internationale pentru Surse Regenerabile, sa vedem ce va aduce si aceasta.
    Urmarind directia in care se misca autoritatile noastre la capitolul energetica pot spune ca este bine si necesara transpunerea legislatiei UE in domeniu dar sunt deacord si cu Dstra ca acestea risca sa ramina doar pe hirtie, avem nevoie de metotologii, mecanisme de implementare si realizari practice care difera de cele occidentale, altfel riscam sa ajungem in 2020 cu -20% realizari in eficienta energetic si nu +20% eficienta.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: