România ocupă locul al şaselea în UE după ponderea energiei din resurse regenerabile în consum


România ocupă locul al şaselea între statele membre UE după ponderea energiei obţinută din resurse regenerabile în consumul final brut în 2008, înregistrând totodată cea de-a treia cea mai puternică creştere a acestui procentaj în perioada 2006-2008, potrivit datelor prezentate marţi de Eurostat.

Energia regenerabilă a asigurat 20,4% din consumul naţional al României în 2008, procent de două ori mai ridicat faţă de cel de 10,3% calculat la nivelul UE.

În 2006, ponderea energiei regenerabile în consum era de 17,5% în România, respectiv de 8,8% în UE.

Surse regenerabile de energie sunt considerate, potrivit comunicatului Eurostat, cele solare termale şi fotovoltaice, hidro, eoliene, geotermale şi biomasa.

Strategia UE privind energia regenerabilă prevede o ţintă de 24% din consumul intern pentru România până în anul 2020, care ar contribui astfel la atingerea obiectivului de 20% asumat de Uniune în aceeaşi perioadă.

Statele membre cu cea mai mare pondere a energiei din resurse regenerabile în consumul final sunt Suedia(44,4%), Finlanda (30,5%), Letonia (29,9%), Austria (28,5%) şi Portugalia (23,2%), la polul opus situându-se Malta (0,2%), Luxemburg (2,1%), Marea Britanie (2,2%), Olanda (3,2%) şi Belgia (3,3%).

Totodată, ţările care au ridicat cel mai semnificativ acest procentaj în perioada 2006-2008 sunt Austria (de la 24,8% la 28,5%), Estonia (de la 16,1% la 19,1%) şi România (de la 17,5% la 20,4%).

Sursă: mediafax.ro

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: