Curtea de Apel Economică a decis inițierea procedurii de faliment a companiei Red Nord
10/06/2010 Leave a comment
Curtea de Apel Economică a decis inițierea procedurii de faliment a companiei Red Nord la solicitarea instituției ucrainene Energoalians, care au invocat o datorie de aproape 1,6 mln de dolari.
Decizia judecătorească a fost emisă la 3 iunie, dar a fost anunţată acum câteva ore. În calitate de acţionar unic al Societăţii pe Acţiuni “RED Nord”, Ministerul Economiei a difuzat un comunicat în care precizează că decizia judecătorească este lipsită de temei.
De asemenea, în declaraţia ministerului se arată că datoriile “RED Nord” faţă de furnizori au fost plătite integral şi că nu există nicio datorie faţă de SRL “Energoalians”. “RED Nord” va depune, în regim de urgenţă, un recurs la Curtea Supremă de Justiţie pentru a-şi apăra interesele, se mai menţionează în declaraţia Ministerului Economiei.
Amintim că S.A. “RED Nord” furnizează energie electrică consumatorilor zonei de Nord a Moldovei, cu centrul în or. Balti. Reţelele electrice de distribuţie deservesc 200 mii de abonaţi in raioanele Ungheni, Glodeni, Rîaşcani, Sangerei, Floreşti, Rezina, Şoldăneşti. În structura întreprinderii sunt incluse 10 filiale cu un efectiv de 1470 de salariaţi.
Sursa: publika.md