ionmuntean

Vulnerabilitatea securității energetice în Europa de Est, testarea angajamentelor privind pachetul energetic III (cazul Republicii Moldova și Ucrainei)

Republica Moldova și Ucraina se află într-o perioadă de discuții intense cu Gazprom-ul în privința obținerii unor noi condiții de procurare a gazelor care ar fi mai aproape de  realitățile piețelor de gaze naturale.

Autoritățile de la Chișinău nu reușesc nici în trimestrul 2 al anului 2012 să procure gaze naturale din Federația Rusă la un preț mai mic în baza unui contract nou chiar dacă acest lucru trebuia să se întâmple începând cu 1 ianuarie 2012 odată ce contractul semnat în anul 2006 a expirat la 31 decembrie 2011.

În cazul Ucrainei discuțiile au același scop, reducerea prețului de achiziție însă acest lucru poate fi realizat prin semnarea unui acord adițional la contractul semnat cu SAD Gazprom în anul 2009 pe o perioadă de 10 ani. În pofida faptului că potrivit contractului Ucraina se angajase să procure o cantitate constantă de gaze naturale – 52 mlrd m3 pe an, noile autorități de la Kiev au o altă viziune asupra contractului în vigoare și depun eforturi de a reduce consumul de gaze rusești, fapt ce tensionează negocierile cu Gazprom-ul. Este acesta un semnal negativ asupra securității energetice în Europa de Est sau acestea sunt primele consecințe ale angajamentelor Moldovei și Ucrainei asumate față de UE în privința pachetului energetic III?

În pofida faptului că atât eforturile Republicii Moldova cât și cele ale Ucrainei nu au rezultate plauzibile, este interesant modul în care a fost abordată problema de către ambele țări pe parcursul primelor 3 luni ale anului 2012, care de fapt urmăresc același scop, reducerea prețului de achiziție a gazelor naturale. În acest proces eforturile Republicii Moldova au fost focusate mai mult asupra dialogului cu SAD Gazprom, în scopul identificării unei soluții în privința implementării pachetului energetic III și respectarea drepturilor de proprietar a singurului furnizor de gaze. În același timp, eforturile Ucrainei s-au focusat mai mult asupra dialogului cu partenerii externi, potențiali furnizori de gaze naturale în scopul diminuării dependenței față de importul de gaze naturale de la Gazprom. Inițial aceste abordări par să aibă accente diferite față de realitățile și prioritățile pentru fiecare țară. Ucraina acoperind necesarul de gaze naturale in proporție de 25% din surse proprii și importând gaze naturale nu doar din Rusia dar și din Turkmenistan, încearcă să identifice și alți furnizori de gaze naturale pe când Republica Moldova, importând gaze naturale în proporție de 100% din Rusia continuă dialogul bilateral în scopul semnării unui nou contract de procurare a gazelor. Sigur că la formarea constatărilor de mai sus nu trebuie neglijată și influența intereselor furnizorului de gaze care în ambele cazuri exprimă aspirații strategice de expansiune a influenței energetice, aspirații suficient de sănătoase în cazul unui producător care dorește să aibă o piață de desfacere cât mai mare.

„Problema” cea mare este că la mijloc se află Ucraina și Moldova, țări prin care cantități importante de gaze rusești sunt tranzitate către o bună parte din clienții europeni ai SAD Gazprom. Mai exact peste 80% din volumele de gaze naturale livrate consumatorilor europeni trec prin Ucraina iar din acestea aproximativ 17-20 mlrd. m3 trec prin Moldova. Prin urmare regulile de aici trebuie respectate odată ce aceste țări de tranzit promovează aceleași principii ale pieței energetice europene. Ce se întâmplă în realitate, în locul unui dialog trilateral în care să fie discutate soluții reciproc avantajoase pentru furnizor, transportator (țara de tranzit) și beneficiar, Gazprom abordează alte căi de soluționare a problemei. În cazul Ucrainei în mod demonstrativ insistă asupra obținerii controlului asupra companiei Naftogaz. Mai curând realizarea acestui scop pare sa devină și mai dificil odată ce guvernul Ucrainean a adoptat deja un proiect de lege prin care compania monopolistă de gaze naturale din Ucraina, Naftogaz va fi divizată în două companii diferite, una de transport și alta de producție, și tot prin același proiect de lege se propune interzicerea de închiriere sau privatizare a sistemului de transport al gazului. De fapt separarea sistemului de producție, transport și distribuție sunt principalele măsuri pe care trebuie să le implementeze Ucraina și Moldova după ce au semnat la 6 octombrie 2011 acordul de implementare a pachetului energetic III in calitate de membru a Comunității Energetice Europene cu scopul de a oferi acces terților la rețelele  de transport și distribuție .

 În cazul Republicii Moldova implementarea prevederilor pachetului energetic III este mai dificilă. În primul rând există o problemă  istorică, cea a datoriilor, chiar daca noul oficial de la Tiraspol declarase anterior că regiunea transnistreană recunoaște datoriile la gazele naturale față de Gazprom și va căuta soluții în acest scop. Pe de altă parte nu poate fi neglijat substratul politic al problemei a cărei soluționare implică necesitatea unui dialog trilateral mai consecvent.

O altă barieră o constituie forma de proprietate a sistemului de gaze naturale în RM, SAD Gazprom fiind acționar majoritar al companiei monopoliste de gaze naturale SA Moldovagaz. Respectiv adoptarea exemplului ucrainean pare mult mai dificil necesitând participarea directă a Gazprom-ului la discuții fapt ce din start presupune rezultate pozitive iluzorii în cazul în care de fapt se discută crearea condițiilor de acces a unor concurenți pe această piață.

În fond toate aceste probleme trebuiau să fie clarificate până la adoptarea deciziei de implementare a pachetului energetic III. Astfel aceasta nu ar fi fost un motiv suplimentar pentru Gazprom de a condiționa procesul de negocieri a unui nou contract cu prevederi noi pe o perioadă de 4-5 ani, fapt pe care reprezentanții guvernului l-au confirmat de mai multe ori. Indiferent de diversele opțiuni care ar fi valabile pentru RM în privința implementării pachetului energetic III soluția finală poate fi doar una din două, ori se implementează principiile pieței energetice europene liberalizate cu reguli nediscriminatorii ori se tolerează în continuare regulile impuse de est unde RM trebuie să se conformeze condițiilor impuse de singurul furnizor de gaze naturale.

Aici lucrurile capătă un alt contur. Este bine știut că odată ce dorești să-ți comercializeze produsul pe o anumită piață trebuie să te conformezi regulilor stabilite pe piețele respective, fapt pe care Gazprom-ul nu pare să-l accepte. Lipsa de flexibilitate în negocierea contractelor a fost criticată mult timp, fiind un important subiect de discuție și în rândul experților din domeniu. În același timp, pe parcursul ultimilor 7 ani de zile s-a înregistrat un progres enorm în direcția dezvoltării noilor tehnologii de producere și aprovizionare cu gaze naturale cum ar fi gazele de șist și cele lichefiate. Anume această evoluție a determinat inițierea schimbărilor substanțiale la nivel de reguli de funcționare a pieței energetice europene care se vor face foarte evidente în următorii 4-6 ani de zile. Prin urmare disponibilitatea și prețul acestor tipuri de gaze vor constitui un real pericol pentru produsul Gazprom-ului care riscă să înregistreze declinuri considerabile în cazul  unei politici energetice externe conservatoare.

Unul din cele mai elocvente semnale în contextul celor menționate mai sus poate fi cel al Lituaniei în cazul în care va reuși să-și definitiveze proiectul inițiat prin acordul cu o companie din Norvegia. Prețul în continuă creștere și dependența totală de gazele naturale rusești au determinato să elaboreze un nou proiect care până la sfârșitul anului 2014 va permite aprovizionarea cu gaze naturale pe cale maritimă prin închirierea unei platforme plutitoare de la compania norvegiană Hoehg LNG pentru importul de gaze naturale lichefiate. Demararea unui asemenea proiect de către RM este destul de dificil atât din motive financiare cât și tehnice în situația în care țările vecine precum Ucraina și Romania la fel și-au exprimat interesul în asemenea proiecte. Guvernul RM a lansat în toamna anului 2011 discuții cu Azerbaidjan pentru a vedea în ce formulă RM poate participa la proiectul AGRI (Azerbaidjan – Georgia – România Interconnector) privind transportul gazelor azere înspre Europa. În cazul RM pe lângă barierele legislative, juridice și economice care condiționează participarea la un asemenea proiect alături de Romania mai există și bariere tehnice care trebuie eliminate. Acestea constau în lipsa interconexiunii reversibile dintre sistemul național de gazoducte și cel al României, Ungheni-Iași, una din prioritățile guvernului de mai bine de 8 ani care încă nu a fost realizată.

Abstractizând motivele care fac dificilă soluționarea problemelor energetice de la hotarul Europei de Est, atât RM cât și Ucraina pe termen scurt și mediu nu pot evita consecințele politicii energetice exercitate pe întreaga perioadă de după destrămarea fostului imperiu sovietic. Neimpunerea regulilor potrivite la timpul potrivit, dar și lipsa de consecvență și verticalitate în relațiile cu partenerii de pe segmentul energetic au dus la dependența energetică atât fizică cât și economică față de un singur furnizor de gaze naturale. Această dependență continuă să fie o adevărată constrângere în procesul de negocieri pentru țările semene Republicii Moldova unde clauzele contractuale actuale sunt greu de acceptat odată ce capacitatea economică de a face față condițiilor stabilite este sub nivelul posibilităților financiare ale consumatorilor. Prin urmare, pentru a stabili reguli noi, echitabile, fondate economic și reciproc avantajoase de comercializare a gazelor naturale de la SAD Gazprom este necesar consolidarea eforturilor în procesul de negociere cu participarea activă a Comunității Energetice Europene ca organizație a cărei misiuni cuprinde din 2010 și Europa de Est.

Versiunea engleză a articolului poate fi descărcată aici.